Adrian Nastase, inconjurat de durerile Vaii Plangerii

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aprobarea de catre guvern a strategiei de dezvoltare a bazinului Vaii Jiului a fost un prilej pentru Adrian Nastase, insotit de un grup consistent de colegi de cabinet, sa le arate locuitorilor din

Aprobarea de catre guvern a strategiei de dezvoltare a bazinului Vaii Jiului a fost un prilej pentru Adrian Nastase, insotit de un grup consistent de colegi de cabinet, sa le arate locuitorilor din zona cat de preocupat este de soarta lor. Dupa discutiile cu oficialitatile locale, purtate la Primaria din Petrosani (la care a participat si Ziad Alahdad, reprezentantul Bancii Mondiale la Bucuresti), echipa guvernamentala a iesit in oras pentru o baie de multime. Dupa un scurt popas facut la Mina Livezeni, unde cateva zeci de mineri s-au plans de viata grea pe care o duc, premierul si ceilalti ministri s-au indreptat spre piata orasului, unde erau asteptati de cateva sute de locuitori. Batrani, copii, femei cu prunci in brate si barbati in toata firea incercau sa treaca de zidul SPP-istilor, pentru a-si spune pasurile. "V-am trimis un memoriu", spune un barbat din multime. "Il voi studia", raspunde premierul, strangandu-le mainile celor din apropiere. "Preturile sunt foarte mari, nu avem de lucru", a strigat altcineva. "De aceea suntem aici, sa va ajutam. Sper ca strategia pe care am aprobat-o va da roade. Mai aveti putina rabdare", l-a sfatuit Adrian Nastase. "Asteptam sa murim in doi ani, pana se face strategia", s-a auzit in urma glasul barbatului. "Domnule prim-ministru, veniti si pe partea cealalta, ca e suparare mare acolo", a intervenit ministrul Serban Mihailescu, in timp ce primarul Gheorghe David a zis, mai mult pentru el: "Daca sta cu toti asa, nu mai ajungem la combinat". Alin, un baietel de 12 ani, s-a plans sefului Executivului ca cei 800.000 de lei din pensia de urmas dupa tata nu ajung pentru el si pentru intretinerea celor doi frati ai sai. Aratandu-se senzibilizat de lacrimile baiatului, Nastase i-a cerut unui SPP-ist sa-i ia datele copilului pentru a-l putea ajuta. Pana la intrarea in piata nou construita, proaspat spalata pe jos, scenariul s-a repetat: "Unde este dl. general Toma?...", "Chemati-l pe dl. ministru Agathon", "O sa discut problema cu dl. ministru Dan Ioan Popescu". Dupa inaugurarea pietei, echipa guvernamentala s-a indreptat spre sediul CNH. N-a mai fost timp de ascultat plangeri, doar cateva strangeri de maini. "Uta, am dat mana cu el!", se bucura o femeie rubiconda, in timp ce coloana oficiala demara in tromba spre sediul companiei. Acolo, reprezentantii guvernului au discutat pret de aproape o ora cu sefii regiei strategia de restructurare a CNH. Masurile discutate au fost cele din strategia aprobata de guvern: micsorarea dependentei de minerit a Vaii Jiului, infiintarea de noi locuri de munca prin construirea unui parc industrial sau orientarea minerilor care vor fi disponibilizati catre agricultura. La ora inchiderii editiei, echipa condusa de catre premierul Adrian Nastase mai era asteptata la sediul combinatului, de unde urma apoi sa plece cu elicopterul spre Bucuresti.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite