27 de civili au fost ucişi în urma unei operaţiuni NATO în Afganistan
Un bombardament NATO de săptămâna trecută s-a soldat cu moartea a 27 de civili, în provicia Kunar (estul Afganistanului), a informat azi guvernatorul acestei provincii, Shalizai Didar, care
Un bombardament NATO de săptămâna trecută s-a soldat cu moartea a 27 de civili, în provicia Kunar (estul Afganistanului), a informat azi guvernatorul acestei provincii, Shalizai Didar, care conduce o comisie de anchetă locală.
Circa 37 de talibani au fost de asemenea ucişi în operaţiune, vineri, în districtul Watapur, din apropierea frontierei cu Pakistanul, a declarat guvernatorul.
Purtătorul de cuvânt al Forţei Internaţionale de Asistenţă pentru Securitate (ISAF), locotenent-colonel Maria Carl, a declarat că ISAF a fost "informată de guvernator că probabil există şi victime în rândul civililor". "El ne-a spus că aproximativ 27 de civili au fost ucişi şi consideră că majoritatea probabil au fost folosiţi ca scuturi umane de către insurgenţi", a declarat Carl.
Maria Carl a subliniat că ISAF nu va demara o anchetă proprie şi că are "încredere" în bilanţul guvernatorului, chiar dacă militarii nu au raportat victime civile.
ISAF a raportat, la puţin timp după această operaţiune aeriană şi terestră, că acţiunea nu s-a soldat cu nicio victimă în rândul civililor, ci doar că s-a înregistrat "un număr mare" de morţi în rândul rebelilor.
Comandantul ISAF, generalul american Dan McNeill, a declarat, duminică, într-un interviu pentru AFP, că resposanbilii afgani "exagerează" deseori numărul civililor ucişi în operaţiunile militare ale forţelor aliate.




















































