Obezitatea reprezintă o criză de sănătate mult mai mare decât foametea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Obezitatea a crescut la nivel global cu 82% din 1990 FOTO: Shutterstock
Obezitatea a crescut la nivel global cu 82% din 1990 FOTO: Shutterstock

Obezitatea reprezintă o criză globală de sănătate mai mare decât foametea, fiind cauza principală a unor dizabilităţi din întreaga lume, potrivit unui nou raport publicat în revista medicală britanică „The Lancet”.

Aproape 500 de cercetători din 50 de ţări au comparat datele privind starea de sănătate a populaţiei, din 1990 până în 2010, dezvăluind ceea ce ei numesc o schimbare masivă în tendinţele de sănătate la nivel mondial.

Am descoperit că s-a produs o schimbare în privinţa mortalităţii. Copiii care mureau din cauza bolilor infecţioase sunt acum bine datorită imunizării. Lumea suferă acum de obezitate, iar impactul se poate vedea cu uşurinţă“, a declarat pentru CNN Ali Mokdad, co-autor al studiului şi profesor de sănătate mondială la Universitatea din Washington.

Raportul a arătat că fiecare ţară, cu excepţia celor din Africa sub-Sahariană, se confruntă cu rate alarmante ale obezităţii, fiind vorba de o creştere de 82% la nivel global, în ultimele două decenii. Locuitorii ţărilor din Orientul Mijlociu sunt mai obeze decât oricând, creşterea fiind de 100% din 1990.

Aşa-numitul stil de viaţă «occidental» este preluat în toată lumea, iar impactul este peste tot acelaşi“,  a spus Mokdad.

Şi, pentru prima dată, boli netransmisibile, cum ar fi diabetul zaharat, accidentul vascular cerebral şi bolile de inimă se află în partea de sus a  listei de boli care afectează populaţia. 

„Toate aceste probleme sunt legate de obezitate. S-a constatat că există un procent mare de persoane care suferă de dureri de spate. Dacă am putea reduce rata obezităţii, am vedea cum durerile şi numărul bolilor netransmisibile ar fi, de asemenea, reduse.”

Oamenii trăiesc mai mult decât se preconiza în 1990, în medie cu 10,7 ani bărbaţii, şi 12,6 ani femeile. Dar, pentru mulţi dintre ei, calitatea vieţii în aceşti ani nu este una prea bună. În medie, oamenii sunt afectaţi de boală sau de durere pe parcursul ultimilor 14 ani de viaţă, potrivit studiului.

Cercetătorii consideră că progresele din medicină sunt responsabile pentru o viaţă mai lungă

Am reuşit să dobândim tehnologia de a păstra în viaţă persoanele care au suferit un accident vascular cerebral, dar apoi ele trăiesc cu semnele acestui handicap ani buni. Aceasta nu este calitatea vieţii la care se aşteptau“, consideră Mokdad.

În ţările occidentale, decesele cauzate de boli de inimă au scăzut cu 70%. Cu toate acestea, numărul de persoane diagnosticate cu boli de inimă este în creştere, chiar la rate alarmante.

Bolile netransmisibile sunt o provocare la nivel mondial, a avertizat Margaret Chan, directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Într-un discurs de anul trecut, ea a spus că bolile netransmisibile sunt un „dezastru cu desfăşurare înceată“ şi extrem de costisitoare.

Sănătate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite