Închide-i televizorul, tableta şi mobilul! Consumul excesiv de mediu virtual îţi îmbolnăveşte copilul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În ultimii ani, medicii neuropsihiatri, de familie, precum şi psihologii au identificat o formă nouă de autism provocată de faptul că ne lăsăm copiii foarte multe ore din zi în faţa televizorului, a calculatorului sau a tabletei.

Suntem aglomeraţi de treburi, nervoşi stresaţi. Am da orice ca să ne mai degrevăm de toate astea. Noi femeile mai ales avem de gătit, de spălat, de gospodărit, aşa că îl proptim pe cel mic „puţin“ la televizor. Adică o oră, două, trei, cinci. Sau jumătate din zi. Aşa mai apucăm şi noi să „mai facem ceva“.

Ce-i facem însă celui mic? Medicii specialişti avertizează că, în ultimii ani, au identificat o nouă formă de tulburare de spectru autist– autismul virtual – provocat de consumul excesiv (4-5 ore, în medie) de mediu virtual: TV, mobil, tabletă, calculator. Incidenţa bolii este mai ales la băieţi, cei mai afectaţi fiind copii cu vârste între 0 şi 3 ani.

Pentru a conştientiza părinţii şi a avertiza asupra riscurilor la care-şi supun copiii, două organizaţii nonguvernamentale: Asociaţia pentru Sănătate Mintală a Copilului şi Fundaţia Copii în dificultate România au lansat campania „Stop Autism Virtual“.

Iniţiativa urmăreşte reducerea numărului de copii cu vârste între 0 şi 3 ani cu diagnostic de întârziere în dezvoltarea psihomotorie, în dezvoltarea limbajului, cu tulburări de poziţie sau comportament sau, mai rău de ADHD sau chiar tulburări de spectru autist provocate de vizionarea în exces – peste 4-5 ore pe zi – a programelor TV sau a altor forme de realitate virtuală.

Mai multe detalii pot fi găsite pe pagina de Facebook si pe site-ul http://stopautismvirtual.ro/

Sănătate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite