Haos total la prețul medicamentelor. Pastile inexistente pe piață, luate ca bază de calcul pentru alte produse

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Situație incredibilă făcută publică de însuși ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila. Acesta a declarat vineri că prețul de referință al medicamentelor are la bază numeroase pastile care nu mai există pe piață de multă vreme.

Sute de pastile esențiale dispar în fiecare an din farmacii Foto: Arhivă
Sute de pastile esențiale dispar în fiecare an din farmacii Foto: Arhivă

Rafila a declarat că situația prețului la medicamente va fi reglementată de un ordin de ministru care va fi pus în dezbatere publică săptămâna viitoare.

"În ceea ce priveşte preţul de referinţă, vom elimina acele produse care constituie referinţă de preţ în acest moment şi care nu mai există pe piaţă de ani de zile. Adică, este o situaţie incredibilă - produse care nu există pe piaţă reprezintă referinţă pentru calculul preţului altor produse care există pe piaţă. Lucrul acesta poate să genereze preţuri care sunt cu totul şi cu totul nepotrivite şi care duc la dispariţia multor produse generice de pe piaţă. Săptămâna viitoare vom ieşi cu un proiect de ordin de ministru - va fi în transparenţă se va referi exact la acest aspect. De asemenea, în cursul acestei luni vom lua şi decizia de a aproba acest ordin de ministru şi de a recalcula pe baze realiste, astfel încât preţul de referinţă să fie făcut faţă de molecule care există pe piaţă şi reprezintă şi o cotă semnificativă din piaţă. Sunt numeroase cazuri de referenţiere faţă de produse care nu există pe piaţă", a explicat Rafila, citat de Agerpres.

Declarațiile ministrului vin în contextul în care din farmacii au început să dispară an de an tot mai multe medicamente esențiale pe diverse patologii din cauza prețului cel mai mic practicat de autorități care au făcut nerentabilă aducerea acestor pastile în România. 

Producătorii cer sprijin

Recent, asociațiile producătorilor de medicamente generice au trimis autorităților o scrisoare deschisă în care au cerut sprijin în actualul context economic dificil.

Redăm mai jos conținutul acestei scrisori:

Prezenta scrisoare oficială este adresată dumneavoastră în numele APMGR și PRIMER și se referă la problemele de acces la medicamentele generice ce vor fi întâmpinate de către pacienții români.

În contextul socio-economic actual, cu o rată a inflatiei ajunsă la cote alarmante, îmbatranirea populației și creșterea cheltuielilor cu tratamentul pentru bolile cronice, rolul medicamentelor generice și biosimilare a crescut semnificativ, de aceea considerăm că este momentul ca Guvernul să recunoască importanța acestora și să susțină aceste medicamente. Într-o analiză făcută pe perioada 2015-2021 de către IQVIA a reieșit că cele 1000 de medicamente generice care au fost lansate în aceasta perioadă au generat 780 milioane de euro economii de cost și un acces de trei ori mai mare al pacienților la tratament. 60% din aceste economii au fost generate de către medicamentele generice din ariile terapeutice oncologie, cardiologie, diabet și neurologie.

În ultimii 6 ani valoarea consumului trimestrial de medicamente compensate necondiționat a crescut cu 50%, principalele creșteri nominale le-au înregistrat citostaticele și antidiabeticele orale, această creștere fiind generată în principal de medicamentele inovative.

Fără economiile de cost aduse de către medicamentele generice, guvernul nu ar fi putut susține cererea tot mai mare de medicamente din ultimii ani . În următorii 10 ani, se pot genera economii suplimentare din intrarea medicamentelor generice pe piață, dar o oportunitate foarte mare poate veni și din utilizarea crescută a medicamentelor biosimilare, oportunitate pe care România încă refuză să o valorifice. În această perioadă producatorii și importatorii de medicamente generice calculează noile costuri pentru productie (care includ costurile crescute cu utilitățile, transport, materie primă) la care se adaugă prețul cel mai mic impus de Ministerul Sănătății, taxa clawback mai mare decât stipulează Legea 53/2020 și inflația.

Dacă ne dorim ca pacienții să aibă în continuare acces la medicamentele generice, Ministerul Sănătății și CNAS să beneficieze de economii de cost generate de către medicamentele generice și biosimilare, următoarele măsuri trebuie luate imediat:

1. Scăderea taxei clawback pentru medicamentele generice de tip II și III cu un procent de 6- 8%; datorită modului de calcul al taxei (la prețul de raft), pentru un medicament generic de tip III compensat integral, cu un preț de producător între 5-100 RON, se plătește o taxă clawback de peste 28% și nu 20% cum prevede Legea 53/2020.

2. Ajustarea politicii de preț cu rata inflației, cel puțin pentru medicamentele de până în 100 RON șă amânarea procesului de corecție.

3. Susținerea producătorilor de medicamente generice din România cu plafonarea prețului utilităților. Medicamentele generice tratează 70% din populație și cheltuie doar 25% din bugetul pentru compensarea medicamentelor.

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite