Guvernul își asumă răspunderea pentru reforma în sănătate: medicii de familie vor fi plătiți în funcție de serviciile oferite
0Premierul Ilie Bolojan a prezentat în Parlament, luni, proiectul de lege privind reforma sistemului sanitar, prin care Guvernul își asumă răspunderea, spunând că „un stat corect nu poate exista fără servicii medicale decente”.

Managerii de spitale vor fi evaluați pe baza performanței, internările inutile vor fi tăiate, iar pacienții vor avea acces mai ușor la consultații și îngrijiri la domiciliu.
Redăm mai jos discursul premierului Bolojan:
Un stat corect, cu respect pentru români nu poate exista în absența unui sistem de sănătate accesibil, eficient, cu servicii medicale decente pentru fiecare pacient. Deși bugetele pentru sănătate au crescut an de an, deși au fost creșteri salariale mari în anii trecuți și s-au făcut investiții în sistem, acest lucru nu s-a reflectat îndeajuns în îmbunătățirea calității serviciilor medicale, iar în acest timp, problemele s-au acumulat. A venit vremea să facem ce trebuia făcut demult.
Proiectul pentru care ne angajăm răspunderea în fața parlamentului aduce mai multă ordine și corectitudine în sistem, mai multă grijă pentru pacienți și resursele alocate lor, reduce risipa și face sistemul mai accesibil. Subliniez trei direcții importante la aceste reforme.
Mai puține internări și medici de familie plătiți în funcție de servicii oferite
În primul rând, reforma pe care o propunem azi pornește de la principiul reorientării pacienților din zona de spitalizare către medicina de familie și medicina de specialitate. Din eliminarea internărilor care nu sunt necesare și tratarea pacienților la medicul de familie sau de specialitate se pot economisi peste 3 miliarde de lei, care să fie redirecționați tot pentru servicii medicale.
Modalitatea de plată pentru medicii de familie se va schimba, vom pune accentul pe serviciile oferite pacienților, care vor constitui peste două treimi din plată, doar o treime din banii plătiți vor fi pe baza numărului de pacienți înscriși pe listă.
Acces mai rapid la servicii pentru comunitățile izolate
A doua direcție importantă este să oferim servicii mai accesibile. Pacienții din comunitățile izolate vor avea acces mai rapid la consultații primare. Seniorii, bolnavii cronic și persoanele cu dizabilități primesc îngrijire la domiciliu fără costuri suplimentare. Se schimbă și mecanismul prin care asigurăm accesul la medicamente inovative, în așa fel încât să fie predictibil și fără presiune pe bugetul public, încurajând prescrierea de medicamente generice.
Contracte bazate pe performanță
A treia direcție privește responsabilitatea, performanța și disciplina financiară în sistem, mai ales la nivelul spitalelor. Pentru a asigura un management profesionist în spitale, contractele vor fi pe bază de indicatori de performanță, evaluarea se va face transparent și se elimină numirile fără concurs. Crește responsabilitatea managerilor și a șefilor de secție. Se introduc sancțiuni clare și mecanisme pentru recuperarea sumelor pentru servicii fictive, practică prin care s-au sifonat uneori bani de la buget. Crește ponderea plăților pe servicii medicale și scade ponderea influențelor salariale ca mecanism de plată.
Astfel, spitalele publice vor fi încurajate să-și dezvolte activitatea pe baza nevoii reale de servicii de sănătate către populație. Vom consolida rețeaua publică prin introducerea categoriei spitale de importanță strategică. Aceasta va ajuta la prioritizarea investițiilor și dotărilor pentru unități vitale în gestionarea crizelor medicale.
Când sunt puse la plată spitalele private
În același timp, responsabilizăm și spitalele private. Acestea vor fi obligate să suporte costurile, dacă pacientul este externat nejustificat și reinternat într-un spital public în 48 de ore pentru aceeași patologie. Vă cer sprijinul în susținerea acestor măsuri care vor ajuta la stoparea risipei și la mai buna folosire a banilor publici în sistemul sanitar, venind în același timp și în sprijinul pacienților.”