Caz medical extrem de rar în lume. Unui adolescent i-a crescut un dinte deasupra ochiului | adevarul.ro

Foto Caz medical extrem de rar în lume. Unui adolescent i-a crescut un dinte deasupra ochiului

Publicat:
0
1 live

Un tânăr în vârstă de 16 ani a fost operat de urgență după ce o umflătură misterioasă deasupra ochiului stâng s-a dovedit a fi un dinte canin complet dezvoltat.

Tânărul a fost operat de urgență.
Tânărul a fost operat de urgență. Foto: Magnific.com

Adolescentul din India a fost operat după ce medicii au descoperit un dinte complet format deasupra ochiului stâng. Cazul este considerat o premieră medicală prin localizarea dintelui în partea superioară a orbitei, iar cauza rămâne necunoscută.

„Adolescentului i-a apărut o umflătură nedureroasă deasupra ochiului stâng, înainte ca două puncte albe și ascuțite să devină vizibile între pleoapă și sprânceană. O tomografie computerizată a arătat că acestea făceau parte dintr-un dinte canin matur”, a informat NewsForce într-o postare pe platforma X.

Publicația The Conversation a arătat că băiatul observase umflătura de aproximativ o lună, dar a fost dus la spital abia după apariția celor două puncte albicioase.

Meghana Tanwar, medic la Aravind Eye Hospital din India și coautoare a raportului despre acest caz, a declarat pentru Live Science că medicii suspectaseră natura formațiunii încă de la examinare, datorită texturii, culorii și suprafeței sale relativ netede. Tomografia a confirmat existența unui singur dinte în partea superioară a orbitei.

„Din câte știm, acesta este primul și singurul dinte ectopic raportat în partea superioară a orbitei”, a precizat medicul. Intervenția pentru îndepărtarea lui s-a încheiat cu succes.

Cum poate ajunge un dinte în apropierea ochiului

Dinții ectopici sunt cei care se dezvoltă sau erup într-un loc neobișnuit, a explicat Saroash Shahid, specialist în materiale dentare la Universitatea Queen Mary din Londra, într-un articol publicat de The Conversation.

„În loc să urmeze traseul obișnuit către cavitatea bucală, ajung în altă parte. Pot fi dinți normali, de lapte sau permanenți, ori, uneori, dinți în plus, cunoscuți drept dinți supranumerari”, arată acesta.

Vicepreședintele Colegiului Medicilor Stomatologi, despre sănătatea orală în timpul verii: „Deshidratarea crește riscul de carii“

Printre locurile unde aceștia pot crește se numără sinusul maxilar, cavitatea nazală, palatul, bărbia, articulația mandibulei și orbita. Noutatea cazului adolescentului din India privește localizarea în partea superioară a orbitei.

O analiză a 61 de cazuri publicate, citată de The Conversation, arată că asemenea dinți pot rămâne neobservați ani întregi. În alte situații, pot provoca durere, umflături, dureri de cap sau dificultăți la deschiderea gurii. Un dinte dezvoltat în interiorul nasului poate determina obstrucție nazală, secreții și sângerări.

Una dintre explicațiile posibile ține de dezvoltarea țesuturilor înainte de naștere.

„Fața se dezvoltă din mai multe grupuri de celule și țesuturi care se deplasează și se unesc în uter. Dezvoltarea dinților depinde de interacțiunile dintre unele dintre aceste țesuturi. Dacă acest proces nu se desfășoară normal, un dinte se poate dezvolta uneori într-un loc anormal, chiar și departe de gură”, a afirmat Saroash Shahid.

Alte cauze posibile descrise în literatura medicală includ traumatismele, tratamentele dentare și formațiuni precum chisturile sau tumorile. Prezența mai multor dinți suplimentari poate fi asociată, în anumite cazuri, și unor afecțiuni genetice.

Medicii nu au identificat însă cauza apariției dintelui deasupra ochiului adolescentului. Băiatul nu avea antecedente de traumatisme care să explice această localizare.

Când trebuie îndepărtați dinții ectopici

Investigațiile imagistice îi ajută pe medici să stabilească poziția exactă a dintelui și raportul acestuia cu ochii, nervii sau vasele de sânge. În funcție de situație, intervenția poate varia de la o extracție simplă la o operație complexă.

„Un dinte izolat, care nu provoacă simptome, poate fi uneori doar monitorizat, dar poate fi necesară îndepărtarea lui dacă provoacă o infecție, blochează un pasaj, afectează structurile învecinate sau este asociat unui chist”, a explicat Saroash Shahid în The Conversation.

Pentru dinții aflați în nas sau în sinusuri, chirurgii pot folosi uneori un endoscop, un tub subțire prevăzut cu o cameră, împreună cu instrumente chirurgicale. Această abordare permite îndepărtarea dintelui prin nări, fără o incizie mai mare.

O analiză citată de publicație a identificat 27 de cazuri publicate în care dinții ectopici din nas sau sinusuri au fost îndepărtați endoscopic. Rezultatele descrise au fost favorabile, însă dovezile provin dintr-un număr restrâns de cazuri, nu din studii clinice ample.

Îndepărtarea unui asemenea dinte nu înseamnă că în locul lui va crește un alt dinte obișnuit. Totuși, persoanele cu un dinte supranumerar pot avea și alții, motiv pentru care medicii pot recomanda investigații suplimentare.

În cazul băiatului din India, examinarea imagistică nu a identificat alți dinți ectopici.

„Dintele său ajunsese pur și simplu într-un loc foarte neobișnuit”, arată The Conversation.

Top articole

Partenerii noștri