Cât de grav ne poate îmbolnăvi un singur burger pe zi. De ce nu ar trebuie să mâncăm prea multă carne roșie
0Carnea roșie crește riscul de diabet. Cel puțin asta susțin specialiștii pe baza noilor cercetări medicale. Riscurile de diabet cresc din cauza fierului prezent în hemoglobina animale, numit fier heme.
Burgerii sau mușchiul de vită la grătar, ca să nu mai vorbim de berbecuțul la proțap reprezintă pentru mulți oameni adevărate delicatese, mâncarea preferată. Aceste mâncăruri,adică carnea roșie, consumată în exces, pot să ne îmbolnăvească destul de grav, spun specialiștii. Noile cercetări au arătat o legătură între diabetul de tip 2 și consumul excesiv de carne roșie.
Un burger pe zi, 26% mai multe șanse să faci diabet
Specialiștii de top de la Harvard precum Frank Hu și Fredrick J. Stare, profesor de nutriție și epidemiologie, arată jurnaliștii de la Daily Mail, au constatat că un consum ridicat de carne roșie poate crește riscul de a face diabet de tip 2. Mai precis, spun specialiștii, consumând în fiecare zi echivalentul unui burger de vită, riscul de a face diabet de tip 2crește cu 26%. În baza unui studiu făcut pe 200.000 de adulți, cu vârsta de 36 de ani, s-a ajuns la concluzia că de vină pentru creșterea incidenței de diabet tip 2 la consumatorii frecvenți de carne roșie este acel fier heme prezent în hemoglobina animală.
Acest fier heme produce inflamație în corp, ceea ce face la organismul să răspundă mai greu la insulină, acel hormon care controlează zahărul din sânge. Diabetul de tip 2, spun specialiștii este legat în mare parte de stilul de viață, de consumul de zahăr, de carne roșie, junk food dar și de sedentarism. De fapt, cel mai probabil, o combinație între o alimentație nesănătoasă și lipsa mișcării zilnice. Iar diabetul tip 2 a luat amploare tocmai pe acest fond al unui stil de viață nesănătos. În multe state populația consumă mult fast-food, iar la modă sunt burgerii de vită. În Statele Unite, de exemplu, 14% din populație suferă de diabet tip doi. Tocmai de aceea, specialiștii recomandă populației să reducă consumul de carne roșie.
O dietă bazată pe vegetale previne diabetul
Totodată specialiștii care au realizat studiul arată că reducerea consumului de carne roșie, implicit a acelui fier heme, reduce și riscul de a face diabet. ”Reducând cantitatea de fier heme care intră în organism, în special din carnea roșie și adoptând o alimentație bazată mai mult pe vegetale, poate fi o strategie eficientă pentru a evita diabetul de tip 2”, precizează pentru Daily Mail, doctorul Hu. Cu toate acestea carnea roșie este bogată în proteine și nutrienți esențiali precum vitamina B. Dieteticienii spun însă că se poate realiza un echilibru, asigurând proteinele și fierul necesar din alte surse. „Dorim să reducem consumul de carne roșie. Dar este crucial pentru cei care dedic să consume mai puțină carne să aibă grijă să își asigure necesarul de proteine și fier din alte surse”, spune dieteticianul Michelle Routhenstein. O sursă importantă de fier este spanacul dar și varza kale, plus alte legume. Diabetul de tip 2, lăsat netratat duce la deteriorarea sistemului nervos, boli cardiovasculare dar și la accident cardio-vascular.