Bolile mintale, afecțiunile care nu se văd la analizele de sânge. Cum poți merge la psiholog prin CAS
0Într-o lume grăbită, sănătatea mintală devine tot mai mult o oglindă a echilibrului social. Ziua Internațională a Sănătății Mintale, marcată anual pe 10 octombrie, aduce în prim-plan o realitate incomodă: în România, încă ne rușinăm să cerem ajutor, în timp ce suferința tăcută se extinde.
În România, tema sănătății mintale este încă înconjurată de rețineri și prejudecăți, dar cifrele și realitatea din teren contrazic orice confort iluzoriu. În 2023, potrivit raportului „Tabloul sănătății mintale în România“ realizat de Universitatea „Babeș-Bolyai“ din Cluj-Napoca, aproximativ o treime din români au experimentat la un moment dat în viață simptome asociate depresiei sau anxietății, iar mai puțin de o cincime au apelat la ajutor de specialitate. Lipsa educației emoționale, subfinanțarea sistemului, accesul dificil la servicii și, mai ales, rușinea de a cere sprijin conturează un tablou sobru, dar revelator.
Organizația Mondială a Sănătății definește sănătatea mintală nu doar ca absența bolii psihice, ci ca „o stare de bine în care individul își realizează propriile capacități, poate face față stresului obișnuit al vieții, poate lucra productiv și poate contribui la comunitatea sa“. Este o definiție amplă, care aduce în prim-plan ideea de echilibru și de funcționare armonioasă, nu doar lipsa simptomelor. Într-o formulare plastică, putem spune că sănătatea mintală este infrastructura invizibilă a oricărei societăți funcționale.
Fragilitatea nevăzută a lumii moderne
Datele arată limpede că trăim într-o epocă a paradoxurilor: conectivitate fără precedent, dar și izolare emoțională profundă. În Europa, potrivit datelor publicate de Consiliul Uniunii Europene în 2024, peste 150 de milioane de persoane se confruntă cu tulburări de sănătate mintală într-un moment dat al vieții. Costul economic anual al acestor afecțiuni depășește 600 de miliarde de euro – o cifră greu de imaginat, dar care arată impactul uriaș al problemelor psihice asupra productivității și calității vieții.
În România, cifrele oficiale par mai mici, dar specialiștii avertizează că aceasta este o iluzie statistică. Conform Eurostat, doar aproximativ 1% din populația României era diagnosticată oficial cu depresie în 2019, în timp ce media Uniunii Europene depășea 7%. Diferența nu reflectă o stare mai bună de sănătate psihică, ci mai degrabă o lipsă de diagnosticare și raportare. Este simptomatic faptul că, potrivit datelor Institutului Național de Sănătate Publică, România are printre cele mai puține centre de sănătate mintală pe cap de locuitor din Uniunea Europeană. În zonele rurale, accesul la servicii de consiliere psihologică sau psihiatrică este aproape inexistent. Mulți medici de familie nu au formare pentru a identifica simptomele timpurii ale depresiei sau anxietății, iar psihologii școlari, acolo unde există, sunt adesea depășiți de numărul copiilor pe care trebuie să îi evalueze. La nivel global, Organizația Mondială a Sănătății avertizează că depresia este deja a doua cauză principală de dizabilitate, după bolile cardiovasculare, și ar putea deveni prima până în 2030.
Dincolo de statistici, ceea ce frapează este caracterul tăcut. Spre deosebire de bolile vizibile, suferința psihică se camuflează în comportamente cotidiene: lipsă de energie, insomnie, iritabilitate, retragere socială. Oamenii continuă să meargă la serviciu, să zâmbească, să funcționeze aparent normal, în timp ce interiorul lor se prăbușește încet, fără martori. Specialiștii atrag atenția asupra faptului că oboseala cronică, anxietatea și insomnia au devenit printre cele mai frecvente motive de prezentare la medicul de familie, chiar dacă pacienții rareori formulează aceste plângeri ca pe o problemă psihologică. Este un simptom al culturii neîncrederii: oamenii încă se tem să rostească public cuvintele depresie, atac de panică sau terapie.
Ce înseamnă, de fapt, să fii sănătos mintal
Conceptul de „sănătate mintală“ este adesea redus, în limbajul comun, la absența nebuniei – un cuvânt care a făcut carieră nefericită în discursul popular. În realitate, sănătatea mintală nu e o graniță fixă între normalitate și patologie. A fi sănătos mintal înseamnă a avea resurse psihice pentru a gestiona stresul, a lua decizii coerente, a întreține relații funcționale și a te adapta la schimbare. Într-un context social în care crizele se succed una după alta, de la pandemie la război și incertitudine economică, sănătatea mintală se transformă într-o resursă strategică. O societate cu oameni anxioși, depresivi sau copleșiți este o societate vulnerabilă, incapabilă să răspundă coerent provocărilor colective.
Cercetările europene arată că tinerii sunt, paradoxal, printre cei mai afectați. UNICEF România subliniază că peste 40% dintre adolescenții europeni declară că se simt stresați sau deprimați în mod constant, iar pandemia de COVID-19 a accentuat această tendință. În România, problemele emoționale în rândul copiilor și adolescenților rămân adesea invizibile: sistemul educațional se concentrează pe performanța academică, nu pe sănătatea emoțională. Mulți părinți văd în suferința copilului un semn de răsfăț sau de slăbiciune, nu o problemă care necesită atenție. „Sănătatea mintală a fiecărui copil și adolescent trebuie să fie o prioritate“, avertiza un comunicat UNICEF din 2023. În spatele acestei formule aparent generice se află o realitate crudă: România are foarte puțini psihologi școlari și, în multe județe, aceștia deservesc sute sau chiar mii de elevi. Problemele se acumulează, dar sprijinul lipsește.
Oamenii din spatele terapiei: psihologi, psihiatri, psihoterapeuți
Unul dintre motivele pentru care mulți români ezită să caute ajutor este confuzia legată de rolul profesioniștilor din domeniu. Cine este psihologul, ce face psihiatrul, și unde se plasează psihoterapeutul în toată această ecuație?
Psihiatrul este, în esență, un medic. După absolvirea Facultății de Medicină, urmează o specializare în psihiatrie, care îi permite să diagnosticheze boli mintale și să prescrie tratament medicamentos. El se ocupă de componentele biologice ale tulburărilor psihice – dezechilibre chimice, disfuncții neurologice, tulburări severe precum schizofrenia, tulburarea bipolară sau depresia majoră. În multe cazuri, psihiatrul colaborează cu psihologul sau psihoterapeutul, pentru că tratamentul eficient al unei tulburări psihice nu este niciodată exclusiv farmacologic.
Psihologul, pe de altă parte, nu este medic, ci specialist în științele comportamentului uman. El evaluează procesele cognitive, emoționale și comportamentale, identifică dezechilibre și ajută la restabilirea echilibrului prin consiliere și intervenții terapeutice. În România, profesia este reglementată de Colegiul Psihologilor, iar formarea necesită studii universitare și, adesea, specializări postuniversitare.
Psihoterapeutul este, de fapt, un specialist format într-una sau mai multe școli de psihoterapie – cognitiv-comportamentală, psihanalitică, sistemică etc. Poate fi psiholog, dar și medic sau asistent social cu formare complementară. Rolul lui este de a lucra, prin dialog și tehnici specifice, asupra tiparelor de gândire, emoții și comportamente care provoacă suferință.
Într-un sistem ideal, aceste profesii nu se concurează, ci se completează. Psihiatrul abordează partea medicală, psihologul evaluează și consiliază, psihoterapeutul lucrează în profunzime asupra cauzelor emoționale. Dar în România, această colaborare este adesea fragmentată. Pacientul rătăcește între cabinete, între recomandări contradictorii și o birocrație care transformă căutarea de ajutor într-o probă de anduranță.
Ce beneficii ai prin CAS
Există o prejudecată persistentă conform căreia doar „cei bolnavi” merg la psiholog. Este o viziune moștenită din perioada comunistă, când psihiatria era asociată cu instituțiile închise și cu ideea de pericol social. Astăzi, tot mai mulți specialiști vorbesc despre terapie ca despre o formă de igienă mentală, un proces de autocunoaștere și dezvoltare personală.
Nevoia de sprijin psihologic nu are vârstă. Copiii și adolescenții au nevoie de consiliere pentru a învăța să gestioneze emoțiile și presiunile sociale; adulții tineri se confruntă cu anxietatea performanței și a incertitudinii economice; vârstnicii se luptă cu singurătatea, pierderea rolului social și teama de boală. În fiecare etapă a vieții, sănătatea mintală are alte forme, dar aceeași importanță. Un exemplu elocvent vine din raportul UNICEF România din 2023, care arată că doar 15% dintre adolescenții români ar discuta despre starea lor emoțională cu un adult de încredere. Restul preferă să tacă. Este o tăcere periculoasă, pentru că suferința nerostită se transformă, adesea, în comportamente autodistructive: consum de alcool, abandon școlar, tentative de suicid.
La celălalt capăt al vieții, persoanele în vârstă sunt adesea ignorate din perspectiva sănătății mintale. Izolarea socială, pierderea partenerului, bolile cronice și lipsa sentimentului de utilitate pot conduce la depresie severă. Studiile arată că depresia la vârstnici este frecvent subdiagnosticată, fiind confundată cu „tristețea normală a bătrâneții“.
Lanțurile invizibile ale rușinii
Deși societatea românească a făcut pași semnificativi în direcția recunoașterii importanței sănătății mintale, rușinea rămâne o barieră majoră. În mentalul colectiv, vizita la psiholog e încă asociată cu slăbiciunea, iar consultul psihiatric cu nebunia. Aceste preconcepții, moștenite dintr-o epocă în care suferința psihică era ascunsă sau pedepsită, continuă să otrăvească discursul public. Psihiatrii români povestesc adesea despre pacienți care vin pe ascuns, rugându-i să nu treacă diagnosticul complet pe fișa medicală. Mulți refuză tratamentul de teama etichetei. Efectul este devastator: problemele se agravează, relațiile se deteriorează, iar costul uman devine imens.
Acest fenomen nu e unic României. La nivel european, stigmatizarea continuă să fie unul dintre principalele obstacole în accesul la îngrijiri. Comisia Europeană, în documentul său de politică privind sănătatea mintală (2024), subliniază că „frica de judecată și discriminare împiedică milioane de cetățeni să beneficieze de sprijin psihologic adecvat“. Cu toate acestea, diferența esențială dintre România și vestul Europei este reacția instituțională: acolo unde alte țări construiesc rețele de prevenție și educație, România încă tace.
La finalul listei cu priorități
Dincolo de dimensiunea culturală, România se confruntă cu o problemă structurală gravă: lipsa unei infrastructuri coerente în domeniul sănătății mintale. Potrivit datelor Institutului Național de Sănătate Publică (INSP), în 2023 funcționau în România aproximativ 70 de centre de sănătate mintală, pentru o populație de peste 19 milioane de locuitori. În unele județe nu există nici măcar unul. Prin comparație, în Franța, fiecare regiune are rețele integrate de servicii psihiatrice, psihologice și sociale, iar în Suedia există centre comunitare specializate chiar și în localitățile mici.
În România, psihiatria este concentrată în spitale, iar serviciile comunitare, care ar trebui să fie prima linie de sprijin, sunt slab dezvoltate. Medicul de familie, deși are un rol esențial în depistarea timpurie, rareori are pregătirea sau timpul necesar pentru a identifica tulburările mintale. Rezultatul este un cerc vicios: oamenii nu știu unde să meargă, ajung târziu la specialist, iar sistemul răspunde cu întârziere. Finanțarea este, de asemenea, un punct critic. Potrivit raportului „Health at a Glance: Europe“ (OCDE, 2023), România alocă sub 2% din bugetul total al sănătății pentru serviciile de sănătate mintală, de aproape patru ori mai puțin decât media europeană. Lipsa resurselor se traduce în personal insuficient, spitale subdimensionate și lipsa serviciilor de prevenție.
Cu toate acestea, legea prevede că persoanele care au asigurare de sănătate pot beneficia de ședințe gratuite la psiholog. Singurele impedimente sunt birocrația și lipsa specialiștilor. Trebuie știut că psihologii și psihoterapeuții nu pot încheia contracte cu CAS, acestea se realizează doar cu psihiatri – așadar, un medic psihiatru are un contract cu un psiholog sau psihoterapeut, CAS îi va deconta lui ședințele, iar acesta va trimite banii mai departe. Pentru a beneficia de astfel de ședințe trebuie să mergeți ori la medicul de familie care vă va oferi o trimitere la un psihiatru, iar acesta, la rândul său, vă poate direcționa către un psiholog/psihoterapeut cu care are contract. A doua variantă este de a merge direct la un psihiatru – puteți alege unul din ambulatoriul unui spital – și vă poate oferi sfaturi pentru mai departe. Unele clinici care lucrează cu CAS au și medici psihiatri, și psihologi. Acolo e, poate, cel mai simplu să vă vadă un psihiatru și apoi să vă recomande terapie în cadrul aceleiași clinici.
Există însă și inițiative promițătoare. Universitatea „Babeș-Bolyai“, prin Centrul de Psihoterapie și Consiliere Psihologică, oferă servicii gratuite studenților și persoanelor vulnerabile. Unele ONG-uri, precum Mind Education Health sau Asociația Minți Curate, organizează campanii de educație emoțională în școli. Totuși, aceste eforturi izolate nu pot compensa absența unei strategii naționale coerente. O inițiativă de mare ajutor este cea a asociației Mental Health for Romania, numită Harta Specialiștilor. Aceasta centralizează specialiștii în sănătate mintală acreditați și care oferă intervenții validate științific din România. Persoanele incluse pe hartă sunt încurajate să ofere servicii gratuite sau reduse persoanelor vulnerabile, și o primă ședință gratuită tuturor utilizatorilor hărții. Ei își propun astfel să creștem accesul la servicii de sănătate mintală de calitate pentru cei aflați în dificultate și să înlăture stigma care îi descurajează pe mulți să caute ajutor specializat.
Se încarcă comentariile...
