Premieră mondială: transplant de uter de la mamă la fiică, în Suedia
0Două femei suedeze de 30 de ani au primit câte un transplant de uter de la mamele lor, pentru a putea aduce pe lume copii, relatează Reuters.
Una dintre femeile care au avut nevoie de transplant de uter de la mamă a suferit de cancer de col uterin şi i s-a extirpat în întregime uterul cu mai mulţi ani în urmă. Cealaltă se născuse fără acest organ, au declarat reprezentanţii Universităţii din Göteborg, care au realizat premierele mondiale la Spitalul Sahlgrenska.
„Operaţiile extrem de complicate au fost realizate de o echipă de peste zece chirurgi, care s-au antrenat împreună timp de câţiva ani pentru astfel de intervenţii chirurgicale“, a declarat Mats Brännström, liderul echipei şi profesor de obstetrică-ginecologie la Universitatea din Göteborg.
Fertilitatea nu le este garantată
Potrivit statisticilor, doar în Suedia, aproximativ 3.000 de femei aflate la vârsta procreării nu pot aduce pe lume copii din cauza lipsei uterului.
Echipa medicală spune că procedura realizată în premieră mondială le poate readuce fertilitatea acestor femei. Calitatea uterului este controlată de ovare şi de hormonii care îl hrănesc şi, în teorie, un uter provenind de la o femeie aflată la menopauză, transplantat unei femei tinere, poate „purta“ un copil timp de nouă luni.
„Ambele operaţii au reuşit, iar paciente care au primit utere noi se simt bine. Iar mamele sunt deja pe picioarele lor“, au informat reprezentanţii Universităţii.
Potrivit Reuters, una dintre femeile care au primit transplantul de uter, Anna, a declarat că îşi dă seama că va fi criticată pentru operaţia suferită, pe motive etice, dar că pentru ea, această intervenţie a însemnat doar recuperarea unei funcţii a corpului pierdută în lupta cu cancerul. „Nu există garanţii că eu şi prietenul meu vom reuşi să concepem un copil. Am primit o şansă extraordinară, iar dacă mai şi funcţionează va fi un bonus minunat“, a completat ea.