Zoe Petre: PSD îl consideră pe Păunescu proprietatea lor politică. Păunescu nu a revoluţionat nimic

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Istoricul Zoe Petre este de părere că iniţiativa PSD de a chema la audieri conducerea TVR pentru denigrarea memoriei lui Adrian Păunescu arată că social-democraţii îl consideră proprietatea lor politică, avertizându-i totodată că se înzestrează şi cu imnurile pe care acesta i le închina lui Ceauşescu.

"Acum Păunescu a devenit eroul PSD, dar să nu uităm că, pe vremea când era prim-secretar la Iaşi, Ion Iliescu a fost singurul care i-a interzis lui Păunescu să-şi ţină cenaclul în oraş", afirmă istoricul, adâugând că iniţiativa nu o miră pentru că nu cu mult timp în urmă Nicolae Văcăroiu dădea indicaţii despre cum trebuie să dispară poneiul roz din expoziţia Institutului Cultural Român de la New York, potrivit Realitatea.net.

Mai citeşte şi:

Iliescu: TVR e cel mai dezgustător exemplu, moartea lui Păunescu ar fi trebuit să însemne sfârşitul controversei

Zoe Petre a salutat atitudinea critică a TVR faţă de înmormântarea lui Adrian Păunescu, adăugând că poetul nu poate fi pus alături de marii clasici. "Opinia publică, indiferent de coloratură politică, a fost înghiţită de spectacolul funeraliilor lui Păunescu. Am văzut opinii ale unor oameni cu gusturi politice extrem de diferite spunând despre Păunescu că este egal sau mai mare decât Eminescu, ceea ce este o tâmpenie fără limite. Atunci unde mai sunt Blaga, Barbu, Arghezi, oameni care au revoluţionat paradigmele în poezie? Păunescu n-a revoluţionat nimic, a fost un versificator care şi-a pierdut în timp talentul".

Istoricul mai spune că meritele lui Adrian Păunescu au fost exagerate pentru că "oamenii tind să confunde amintirile lor din tinereţe şi pasiunea lor pentru muzică cu personalitatea lui Păunescu. Oamenilor care n-au citit niciodată poeziile lui zadarnice sau care n-au citit nici un vers de Păunescu li se pare acesta comparabil cu Homer. Vina o poartă şi şcoala românescă, că n-a ştiut să-i înzestreze pe foştii ei elevi cu setul de valori cu care se judecă poezia, criteriile după care încerci să propui o ierahie în poezie şi între poeţi".

În opinia lui Zoe Petre, iniţiativa PSD urmăreşte să cucerească inimile celor non PSD, care plâng după Mădălina Manole şi după Păunescu.

PSD, supărat că TVR nu a transmis înmormântarea lui Adrian Păunescu, a acuzat ieri postul naţional de televiziune de denigrarea memoriei poetului şi a cerut audierea conducerii. În replică, TVR  a dat publicităţii o listă a emisiunilor dedicate poetului. Vezi aici de ce sunt nemulţumiţi social-democraţii şi ce au spus reprezentanţii TVR.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite