SRI: România, naţiune-lider în dezvoltarea capacităţii de apărare cibernetică a Ucrainei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

România participă în calitate de naţiune-lider, în baza unei hotărâri CSAT, la Fondul de Sprijin (Trust Fund) pentru dezvoltarea capacităţii de apărare cibernetică a Ucrainei, creat prin participarea voluntară a ţărilor membre NATO, anunţă SRI.

”În contextul evenimentelor generate de tensionarea relaţiilor ruso-ucrainene şi pe fondul necesităţii Alianţei Nord-Atlantice de a-şi întări graniţa de est, au fost implementate noi măsuri de securitate, sens în care a apărut şi ideea creării, pe baza contribuţiei voluntare a ţărilor membre NATO, a unui Fond de Sprijin (Trust Fund) pentru dezvoltarea capacităţii de apărare cibernetică a Ucrainei”, precizează SRI într-un comunicat de presă dat publicităţii sâmbătă.

Conform sursei citate, expertiza pe care SRI o deţine în domeniul securităţii cibernetice - apreciată atât în proiecte desfăşurate în ţara noastră, cât şi în cadrul cooperării cu NATO, prin contribuţii la crearea de platforme specifice şi prin participarea activă la exerciţii precum Cyber Coalition – a fundamentat aprobarea, de către CSAT, a participării ţării noastre, prin Serviciul Român de Informaţii, în calitate de naţiune-lider, la acest Fond.

Ca urmare, CSAT a aprobat transmiterea acestei decizii către NATO, iar în cadrul Summit-ului NATO din Ţara Galilor (4-5 septembrie), România şi-a declarat disponibilitatea de a îndeplini rolul de naţiune-lider a Fondului de Sprijin pentru apărarea cibernetică a Ucrainei.

”Această calitate presupune definirea, de către specialiştii naţionali în securitate cibernetică, în baza dialogului cu partea ucraineană, a cerinţelor tehnice şi a arhitecturii unui sistem de protecţie a unor infrastructuri critice IT&C împotriva ameninţărilor cibernetice. De asemenea, o altă sarcină a naţiunii-lider se referă la identificarea altor state NATO ca şi contributori la Fond, astfel încât să se poată asigura resursele financiare pentru implementarea proiectului definit. Nu în ultimul rând, naţiunea-lider va asigura managementul de proiect şi instruirea specialiştilor ucraineni în vederea exploatării eficiente a sistemului”, se arată în comunicat.

SRI mai precizează că, având în vedere evoluţiile de securitate în domeniu, România, prin instituţiile abilitate, acordă o atenţie deosebită prevenirii şi contracarării ameninţărilor la adresa sa şi a aliaţilor săi.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite