Șoferul autocarului cu turiști greci, primele declarații: „Nu credeam că va ieși cineva în viață”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Conducătorul autocarului care a intrat, vineri, 23 decembrie, în limitatorul de înălțime de la Pasajul Unirii din Capitală, a afirmat pentru presa greacă, prin intermediul avocatului, că nu a văzut indicatorul de la intrarea în pasaj.

Autocarul care a intrat în limitatorul Pasajului Unirii.
Șoferul autocarului a făcut primele declarații. Foto Inquam Photos George Calin (Arhivă)

„Din păcate, am luat decizia să mă îndrept spre tunel. Nu era niciun semn că era interzis. A fost ghinion. După impact, nu credeam că va ieși cineva în viață. Am auzit strigăte și plânsete peste tot, eram șocat și incapabil sa reacționez. Din păcate eram eu la volan, dar ar fi putut fi altcineva”, a transmis conducătorul autocarului prin intermediul avocatului, în cadrul emisiunii „Ora Greciei” a postului de televiziune OPEN.  

Acesta a menționat că este disponibil oricând pentru procurorii care cercetează circumstanțele în care s-a produs accidentul în care un bărbat, în vârstă de 55 de ani, a murit și alte 24 de persoane au fost rănite. 

Dacă bara de metal nu era așa de grea, nu ne-ar fi rănit, el ar fi fost în viață și ne plimbam prin București. Sunt gata să apar în justiție, ori de câte ori mi se cere asta”, a transmis acesta. 

Șoferul a mai declarat că a vrut să intre prin Pasajul Unirii fiindcă a fost îndrumat de GPS, dar avocatul nu a menționat dacă clientul său a selectat în aplicație că se află la volanul unui autocar sau al unui vehicul de tonaj mic. 

Nu știu acest detaliu despre GPS. După indicațiile GPS-ului, a ales în ultimul moment să intre în tunel. Mi-a spus că nu a văzut indicatoarele din cauza traficului. Că a încercat să se uite înainte de a intra în tunel, dar nu a putut”, a declarat avocatul conducătorului auto. 

Mai mult decât atât, avocatul a respins acuzația că șoferul era obosit fiindcă a condus multe ore fără pauză. Conform acestuia, de la plecarea din Volos până la Salonic a condus autocarul un alt șofer, iar între Salonic și București s-au făcut mai multe pauze. 

De asemenea, avocatul a menționat și accidentele care au avut loc după redeschiderea pasajului. 

Acest tunel a fost renovat pe tot parcursul verii și funcționează din septembrie. De atunci și până acum au fost 6-7 accidente și în trecut, camioane și autobuze treceau fără probleme prin acest tunel. Nu sunt de acord cu acest sistem, acest limitator. Este foarte greu. Dacă construcția ar fi fost mai ușoară, nu s-ar fi întâmplat nimic”, a menționat avocatul. 

Incidentul s-a soldat cu un deces și 24 de persoane rănite. În prezent, trei turiști greci se mai află internați în spital, în stare stabilă. 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite