Situația românilor din Fâşia Gaza. Ciolacu: Sunt 230 de solicitări de a ieşi, momentan nu a ieşit nimeni

0
Publicat:

Premierul Marcel Ciolacu a explicat că sunt 230 de solicitări ale cetățenilor români pentru repatrierea din Fășia Gaza, afirmând însă că momentan nu a ieşit nimeni, fiind continuate discuțiile.

230 de cereri de repatriere din Fâșia Gaza FOTO Inquam Photos
230 de cereri de repatriere din Fâșia Gaza FOTO Inquam Photos

„Sunt aproape 3000 de cetăţeni, şţiţi la fel de bine ca şi mine, continuă negocierile, sunt ostaticii ca şi prioritate, sunt mutaţi foarte mulţi în sud şi acolo s-a făcut totuşi un coridor care nu este atacat din niciuna dintre forţe. (..) Înţelegem cu toţii ceea ce se întâmplă, că nu există un interes din partea unei organizaţii teroriste, Hamas, să elibereze aceşti oameni şi îi folosesc drept scut uman”, a spus premierul în cadrul unor declarații de presă. 

Totodată, Ciolacu a precizat că sunt continuate discuțiile cu autorităţile israeliene şi nu numai, la nivelul Ministerul de externe. „Sunt 230 de solicitări de a ieşi, momentan nu a ieşit nimeni”, a mai arătat şeful Executivului.

Întrebat ce se va întâmplă cu ostaticul cu cetăţenie română, premierul a arătat  că s-a format o celulă de criză. „Vom face ce facem cu toţi ostaticii răpiţi şi americani şi germani şi francezi. Nu negociem, este o celulă (n.r. de criză)”.

Cinsi români cu dublă cetățenie au murit în Israel 

MAE a confirmat luni decesul a încă unei noi persoane din Israel care avea și cetățenie română, numărul acestora ajungând la cinci. De asemenea, ministrul de Externe a precizat că Guvernul face toate demersurile pentru eliberarea ostaticilor luați de Hamas.

Luminiţa Odobescu a făcut apel la eliberarea ostaticilor luaţi în conflictul Israel-Hamas. „Am cerut ferm, împreună cu ceilalţi colegi ai mei, eliberarea imediată a tuturor ostaticilor, inclusiv a cetăţeanului israelian care are şi cetăţenie română", a arătat ministrul român.

Potrivit unor date furnizate de Ministerul de Externe, 350 de români sunt blocați în Fâșia Gaza. De asemenea, până acum, peste 2.000 de oameni s-au întors în România din zona de conflict.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite