Sindicaliştii de la metrou au protestat la Ministerul Transporturilor. „13 trenuri sunt imposibil de controlat”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Adevărul/ Dorin.
FOTO: Adevărul/ Dorin.

Sindicaliştii de la metrou au protestat joi în faţa Ministerului Transporturilor. Protestul a fost determinat de indiferenţă, a declarat liderul sindicatului de la metrou Ion Rădoi. El susţine că toate trenurile noi, 13 în total, ar trebui retrase din circulaţie, întrucât au probleme la computerul de bord care le poate face imposibil de controlat şi care au dus la deraierea unui tren în ianuarie. Acestea circulă pe Magistrala 2 Pipera-Berceni.

Reamintim că pe 26 ianuarie 2019, un tren a deraiat şi s-a izbit cu 50 de kilometri pe oră de zidul de la depou, din cauza unei defecţiuni la computerul de bord. Trenul, care circula fără călători la momentul respectiv, este şi acum suspendat şi contorsionat pe un perete lateral al depoului.

Sindicaliştii spun că cei din conducerea Metrorex ar refuza să ia măsuri pentru evitarea altor accidente. Aceştia au precizat că trenul distrus a costat şase milioane de euro. „Nu avem macara să îl scoatem de aici, dar probabil va fi tăiat şi va ajunge la fier vechi”, a arătat Ion Rădoi. Un alt sindicalist a povestit că mecanicul trenului a scăpat cu viaţă pentru că a luat-o la fugă prin tren, spre partea din spate a garniturii. „Colegul nostru din acest tren a avut la dispoziţie 26 de secunde pentru a-şi salva viaţa”, a precizat sindicalistul. 

În replică, Metrorex a arătat că nu a primit până în prezent concluziile Agenţiei de Investigare Feroviară Română (AGIFER) privind cauzele incidentului din 26 ianuarie.

„Evenimentul petrecut pe data de 26 ianuarie 2019 se află în atenţia conducerii Metrorex. Cercetarea efectuată de Agenţia de Investigare Feroviară Română - (AGIFER), conform reglementărilor legale în vigoare, se află în desfăşurare. Metrorex nu a primit până la acest moment concluziile instituţiei abilitate”, au transmis reprezentanţii Metrorex.

La rândul lor reprezentaţii din Adunarea Generală a Acţionarilor (AGA) din cadrul Ministerului Transporturilor va solicita Consiliului de Administraţie al Metrorex să întocmească evaluarea activităţii directorului general, la solicitatea sindicaliştilor, informează un comunicat al ministerului.Evaluarea va fi prezentată în cadrul următoarei şedinţe AGA, iar raport asupra activităţii de administrare va include şi informaţii referitoare la execuţia contractului de mandat al directorului general al societăţii. Totodată, în perioada următoare, Corpul de Control al ministrului va efectua un control tematic cu privire la aspectele semnalate de către membrii organizaţiei sindicale.

Evenimente



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite