Sebastian Popescu, dat afară din emisiunea lui Rifai după discuții tensionante: „Sunteți extraordinar de obraznic”
0Denise Rifai i-a acordat „cartonaș roșu” candidatului la prezidențiale Sebastian Constantin Popescu și a oprit emisiunea, pentru prima dată, în urma unei discuții tensionante dintre cei doi.

În cadrul emisiunii „Testul Puterii” de marți seară, 1 aprilie, Rifai l-a întrebat pe Popescu despre legăturile pe care le are cu Ovidiu Drobotă, românul cunoscut pentru implicarea în promovarea de conținut controversat și pro-Putin, potrivit Fanatik.
Acesta nu a negat colaborarea, dar i-a minimizat rolul, declarând că Drobotă nu a fost responsabil de promovarea online a partidului. De asemenea, acesta a precizat că Donald Trump a ajuns președinte cu ajutorul lui Drobotă.
Au urmat mai multe întrebări legate de orientarea partidului său și propaganda pro-Putin, moment în care și discuția a început să devină tensionantă.
Denise Rifai i s-a adresat acestuia numindu-l „candidat”, ceea ce l-a deranjat foarte tare. El a menționat că preferă să fie numit „medic”, așa cum este titlul oficial din nomenclatorul de meserii.
Prezentatoarea l-a întrebat direct dacă a folosit site-urile pe care le deține pentru a se promova electoral și pentru a-și ataca adversarii politici. Politicianul a recunoscut că se promovează pe propriile platforme, susținând că acest lucru este firesc și nu reprezintă un conflict de interese: „Unde să mă promovez? Dacă nici pe site-urile mele n-aș putea să mă promovez, unde?”, a întrebat acesta.
Drept consecință, Rifai l-a atenționat că ceea ce face el este conflict de interese, întrucât „presa trebuie să fie obiectivă și independentă”. Răspunsul candidatului la alegerile prezidențiale a fost tranșant: „În mintea dumneavoastră este conflict de interese”.
În acel moment, moderatoarea a decis oprirea emisiunii: „Testul Puterii se oprește aici. Aveți un cartonaș roșu”.
Vizibil iritat, Popescu a reacționat pe loc: „Serios? Învățați data viitoare când aveți un candidat în fața dumneavoastră să-l respectați”. Finalul a fost la fel de tensionat ca întregul dialog. Realizatoarea emisiunii i-a mulțumit sec pentru prezență, afirmând că „este doar un tip extraordinar de obraznic”.
Cine este Sebastian Popescu
Popescu este fondatorul Partidului Noua Românie (PNR), dar și cel mai tânăr candidat la alegerile prezidențiale din acest an.
Sebastian Popescu a urmat Liceul Agricol din Bălcești, județul Vâlcea, unde s-a pregătit pentru cariera de medic veterinar.
A absolvit Facultatea de Medicină Veterinară a Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului din Timișoara în 2006. După absolvirea studiilor universitare, Popescu a lucrat timp de cinci ani ca medic veterinar, însă a renunțat la profesie pentru a se dedica altor domenii.
Popescu a făcut o tranziție spre jurnalism, devenind fondator și director editorial al site-urilor de știri Exclusivnews.ro și Recentnews.ro.
La alegerile prezidențiale din noiembrie 2024, candidatul a obținut 14.683 voturi (0,15%).
Tot atunci, după primul tur, Popescu a depus o contestație la Curtea Constituțională, prin care a acuzat fraudarea legii electorale de către Călin Georgescu, „prin finanţare ilegală a întregii campanii electorale, având susţinere din afara graniţelor ţării, din partea unor entităţi statale cu scopul de a destabiliza România”. Cererea a fost însă respinsă de CCR.
Popescu a ales să candideze și la alegerile din mai 2025, iar Biroul Electoral Central (BEC) anunțase că a sesizat organele de urmărire penală cu privire la autenticitatea listelor de semnături depuse de candidat. Candidatul Partidului Noua Românie s-a mai confruntat cu astfel de probleme.