România, pe lista potențialelor ținte ale Iranului, publicată de presa de la Teheran. Ar fi vizate baze americane din mai multe state europene | adevarul.ro

România, pe lista potențialelor ținte ale Iranului, publicată de presa de la Teheran. Ar fi vizate baze americane din mai multe state europene

Publicat:
0
1 live

Tensiunile dintre Statele Unite și Iran continuă să se mențină la cote ridicate, iar perspectivele unui acord care să pună capăt conflictului dintre cele două state rămân reduse. Ziarul iranian ultraconservator Kayhan, apropiat regimului de la Teheran, a afirmat că facilitățile americane din mai multe țări europene, inclusiv din România, ar putea deveni ținte în cazul reluării confruntărilor militare.

Ar fi vizate baze americane sin mai multe state, potrivit Kayhan
Ar fi vizate baze americane sin mai multe state, potrivit Kayhan Foto: Shutterstock

Potrivit unui înalt oficial iranian care a discutat cu Reuters sub protecția anonimatului, mediatorii încearcă să reducă diferențele dintre Washington și Teheran, însă cele două părți sunt încă departe de un compromis.

Declarațiile au fost făcute în ziua alegerilor intermediare din SUA, în timp ce președintele Donald Trump a refuzat să excludă posibilitatea unor noi operațiuni militare americane împotriva Iranului, notează sursa citată. 

„Nu caut să omor foarte mulți oameni. Dacă va trebui, o vom face”, a declarat Trump într-un interviu acordat postului Fox News.

Într-un alt interviu, pentru Financial Times, liderul de la Casa Albă a transmis că armata americană este pregătită pentru orice scenariu.

„Suntem pregătiți, suntem gata. Suntem complet pregătiți dacă va fi nevoie să acționăm, dar s-ar putea să nu existe niciun motiv pentru asta”, a afirmat Trump.

În paralel, oficiali americani au confirmat că forțele SUA au efectuat lovituri „defensive” asupra insulei iraniene Qeshm, vizând sisteme de rachete sol-aer considerate o amenințare pentru obiectivele americane. Potrivit Washingtonului, operațiunea a fost limitată și nu semnalează, deocamdată, reluarea unui război de amploare.

Teheranul insistă însă că nu va accepta cererile pe care le consideră excesive din partea administrației americane. Un oficial iranian a avertizat că republica islamică va răspunde ferm oricărei noi acțiuni militare.

Președintele Parlamentului iranian, Mohammad Baqer Qalibaf, a declarat că răspunsul Iranului la orice calcul greșit al Statelor Unite va fi „imprevizibil și fără constrângeri geografice”.

La rândul său, șeful Statului Major al armatei iraniene, Ali Abdollahi, a afirmat că forțele armate actualizează în permanență listele cu potențiale ținte americane și israeliene.

În acest climat tensionat, ziarul ultraconservator/de linie dură Kayhan, apropiat de conducerea de la Teheran și de liderul suprem al Iranului, a susținut că „facilitățile americane din Marea Britanie, Italia, Grecia, România, Albania și Cipru ar putea fi vizate în cazul reluării războiului”, notează Reuters.

În același timp, Qatar, principalul mediator între cele două părți, continuă eforturile diplomatice pentru evitarea unei noi escaladări. Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe de la Doha, Majed al-Ansari, a declarat că atât Washingtonul, cât și Teheranul analizează propunerile aflate pe masa negocierilor și că există încă speranțe pentru un acord.

Conflictul dintre SUA și Iran, început în februarie, rămâne unul dintre principalele subiecte de politică externă din campania electorală americană, în timp ce temerile privind o nouă escaladare militară continuă să alimenteze îngrijorările în regiune și pe piețele internaționale.

Top articole

Partenerii noștri