Psihiatru, despre informaţiile contradictorii ale criminalului din Caracal: „Îmbrobodeşte anchetatorii“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În timpul reconstituirii de luni a crimelor pe care a mărturisit că le-a comis, Gheorghe Dincă a dat foarte puţine detalii anchetatorilor, nu a spus cum le-a ucis pe cele două fete, care a fost arma crimei sau unde se află trupurile lor.

În timpul audierilor, Gheorghe Dincă a recunoscut că le-a ucis pe Alexandra şi Luiza, tinerele pe care le-a luat „la ocazie”. Însă acesta nu a spus anchetărilor cum le-a omorât şi unde se află trupurile celor două fete.

În cursul zilei de luni, Gheorghe Dincă a fost luat din Arest de anchetatori, poliţişti şi jandarmi şi dus în localitatea Corabia. Procurorii au suspiciunea că acolo ar fi putut să le ducă pe cele două fete, însă inculpatul nu a cooperat cu autorităţile, nu a vrut să le indice un loc exact.

Au stat mai bine de o oră şi jumătate acolo, în Corabia, au fost atât pe câmp, cât şi pe malul Dunării,  în căutarea unor probe legate de uciderea Luizei, fata dispărută în aprilie, însă Gheorghe Dincă nu le-a oferit anchetatorilor informaţii concrete.

Rămân neclarităţi în legătură cu Luiza. Până în momentul de faţă, spre deosebire de cazul Alexandrei, procurorii nu au găsit probe că tânăra a fost în locuinţa din Caracal a lui Gheorghe Dincă, potrivit Digi 24

La sfârşitul săptămânii ar urma să fie gata rezultatele testelor ADN făcute de Institutul de Medicină Legală, teste făcute asupra oaselor umane găsite în locuinţa suspectului.

Psihiatru: Gheorghe Dincă are discernământ

Declaraţiile contradictorii ale criminalului din Caracal au scopul de a trimite anchetatorii pe piste greşite, crede psihiatrul Gabriel Diaconu. Iar un astfel de comportament sugerează existenţa discernământului.

„Partea care mie mi se pare surprinzătoare e abilitatea, la limita stranie, a acestui om de a îmbrobodi oamenii legii în diverse fragmente ale conversaţiei. Regula în criminalistică e că făptaşul va cauta să îmbrobodească şi asta sugerează discernământ, discutând de-acum pe fond. Pentru că unii oameni, după ce au comis fapte penale, înţeleg destul de nuanţat rigorile legii şi atunci ştiu foarte bine că probele directe ţin de existenţa unui cadavru, a unei arme a crimei etc. Fără cadavru nu ai un corp, fără corp nu ai o crimă. Dar este o judecată destul de primitivă în 2019, poate că funcţiona acum 100 de ani”, a declarat psihiatrul Gabriel Diaconu, conform DIgi24.ro.

Te-ar putea interesa şi:

Raportul complet al MAI despre crimele de la Caracal: mama Alexandrei, sunată de un bărbat care i s-a adresat cu „mama soacră“, în timp ce era lângă un poliţist

Criminalul de la Caracal acceptă arestul preventiv. Avocat: Există suspiciuni cu privire la alte crime

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite