Protestul fermierilor și transportatorilor în București, redus la un singur camion. Anunțul prefectului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prefectul Capitalei, Rareș Hopincă, a furnizat informații, sâmbătă, despre protestul fermierilor și transportatorilor ce urmează să aibă loc în București. Până la ora 16:00, doar un singur camion cu remorcă a fost anunțat că va participa la acest eveniment. Hopincă a dat asigurări că au fost luate măsuri pentru ca impactul asupra traficului să fie cât mai redus.

Rareș Hopincă, prefectul Capitalei FOTO Facebook
Rareș Hopincă, prefectul Capitalei FOTO Facebook

În declarația sa, la postul de televiziune Digi24, Hopincă a explicat procedurile legate de notificarea autorităților cu privire la participarea vehiculelor și șoferilor la protest:

„Astăzi, până la ora 16, organizatorul trebuia să notifice instituțiile statului cu privire la numerele de înmatriculare ale autovehiculelor participante, numele șoferilor și numerele de telefon ale acestora. Lista a fost transmisă și conține un cap tractor cu remorcă. Asta înseamnă că, cel mai probabil, nu vom avea un aflux de utilaje în centrul Capitalei.”

Hopincă a subliniat și faptul că fermierii și transportatorii care continuă să protesteze s-au delimitat clar de acest eveniment, calificându-l drept unul politic, specific unui partid extremist.

Referitor la discuțiile cu avocatul Dianei Șoșoacă, organizatorul protestului, prefectul a afirmat că nu a avut astfel de conversații, deoarece aceasta are responsabilități stabilite prin protocolul privind organizarea protestului.

Traficul din Capitală nu va fi afectat

În ceea ce privește traseul ales pentru protest, Hopincă a subliniat că s-a optat pentru ruta care să afecteze cel mai puțin traficul și ritmul normal al Bucureștiului. De asemenea, au fost stabilite ore clare pentru deplasarea autovehiculelor către centrul orașului, în intervalul șase-sapte dimineața, pentru a minimiza impactul asupra traficului.

„Vreau doar să le mulțumesc celor care protestează că au înțeles că protestul din Piața Victoriei este unul politic, al unui partid extremist și au ales să nu se asocieze cu acest protest”, a concluzionat Rareș Hopincă, la Digi24.

Când și unde va avea loc protestul

Protestul fermierilor și transportatorilor, aprobat pentru ziua de duminică, va avea loc între 09:30 și 22:00, conform Primăriei Capitalei. Traseul vehiculelor a fost stabilit, începând cu adunarea pe Șos. Alexandriei, până la defluirea participanților după ora 23:00. Participarea a fost aprobată pentru 200 de vehicule și maxim 5.000 de participanți.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite