PentagonLeaks, posibilă operațiune de dezinformare pusă la punct de Aliați
0Mult discutata scurgere de documente presupus clasificate „Secret” și „Top Secret” de la Pentagon ar putea fi cea mai masivă campanie de dezinformare destinată rușilor, în special, iar drept dovadă reprezentanții militari ai Marii Britanii au cerut prudență cu informațiile difuzate online.
„Scurgerea pe scară largă a informațiilor americane presupuse clasificate a demonstrat un nivel grav de inexactitate. Cititorii ar trebui să fie atenți și să nu accepte declarații care ar putea răspândi dezinformare”, a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului britanic al Apărării într-o postare pe Twitter preluată de Reuters.
Pe de altă parte, fost director al Serviciului Român de Informații, Costin Georgescu a declarat pentru „Adevărul” că într-un procent mare „scurgerea de documente” face parte dintr-o operațiune mai amplă a Aliaților de a induce în eroare autoritățile de la Moscova și nu numai.
„Vorbim de o prea mare cantitate de informații. Nicio o persoană nu poate avea acces la atâtea informații pentru că tocmai din rațiuni de securitate acest date circulă secționate, pe țări, pe zone, pe misiuni și așa mai departe. Oameni diferiți sau departamente distincte se ocupă de documentele care sunt total separate și, repet, nu putea avea o singură persoană acces la atâtea documente ca să le și fotografieze și să le scoată din mediul militar. O cantitate așa mare de informații găsim numai la un nivel decizional extrem de înalt, iar o «defectare» în acea zonă este total exclusă. Deci, este aproape sigur că avem de-a face cu o scurgere intenționată de date pentru a induce în eroare partea rusă. Sigur, acolo mai sunt și unele informații reale, ușor verificabile, dar fără prea mare valoare din punct de vedere strategic. Tocmai aceste date reale dau credibilitate mai mare documentelor. Este o tactică uzuală de inducere în eroare”, a precizat Costin Georgescu.