O mamă a șase copii, salvată în ultimul moment de la sinucidere, în Caraș-Severin
O femeie din localitatea Ciclova Română, județul Caraș-Severin, mamă a șase copii, a fost salvată luni în ultimul moment, după ce a încercat să își pună capăt zilelor. Aceasta a fost găsită într-o pădure, la aproximativ 400 de metri de locuința sa, în urma unei operațiuni de căutare la care au participat polițiști, salvatori și voluntari.

Intervenția a început după ce soțul femeii a sunat la 112 și a anunțat că aceasta intenționează să se sinucidă. În timpul unui apel video, bărbatul o văzuse într-o zonă împădurită, având asupra sa o funie, însă nu a putut indica exact locul în care se afla.
Polițiștii au trimis mai multe echipaje în zona în care femeia ar fi putut fi găsită, inclusiv un echipaj al Serviciului de Ambulanță. Autoritățile au încercat să o localizeze și prin intermediul unui link transmis pe telefonul acesteia, însă femeia nu l-a accesat.
La operațiune s-au alăturat și localnici voluntari din Ciclova Română, care au participat la căutări pe terenul dificil.
După aproximativ 90 de minute, echipele au găsit-o pe femeie în pădure, într-o situație critică. Polițiștii și un angajat al primăriei au intervenit imediat pentru a o coborî la sol.
„Deși era inconștientă, femeia prezenta semne vitale, iar echipajul medical aflat în proximitate i-a acordat imediat primul ajutor”, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean Caraș-Severin.
Pentru a ajunge la victimă, salvatorii au traversat în grabă un curs de apă. La intervenție a participat și Ciprian, un polițist de la Poliția Orașului Oravița, care cunoștea bine zona, alături de un angajat al administrației locale.
Femeia a fost transportată de urgență la spital pentru îngrijiri medicale. Potrivit IPJ Caraș-Severin, aceasta și-a revenit și se află în afara oricărui pericol.
Reprezentanții poliției au evidențiat contribuția echipelor de intervenție și a voluntarilor, a căror mobilizare rapidă a făcut posibilă găsirea femeii la timp.




















































