Mediafax Group şi-a cerut insolvenţa la Tribunalul Bucureşti
0Societatea Mediafax Group, deţinută de Adrian Sîrbu, a depus, la Tribunalul Bucureşti, o cerere prin care îşi cere insolvenţa. Acţiunea a fost înregistrată, potrivit portalului instanţei, joi, iar până în acest moment nu a fost fixat un termen de judecată
Mediafax Group este o societate care deţine majoritatea afacerilor de presă ale lui Adrian Sîrbu, agenţia de presă, mai multe site-uri de ştiri, printre care Gandul.info, dar şi titluri precum Business Magazin şi Ziarul Financiar. În 2013, compania a avut o cifră de afaceri de 17,5 milioane de euro şi pierderi de 2,6 milioane de euro, potrivit paginademedia.ro
Mediafax Group a avut mai multe probleme în ultima perioadă. În luna septembrie, ANAF a pus poprire pe conturile companiei.
Clienţii Mediafax Group au primit înştiiţări de la ANAF prin care sunt anunţaţi de “înfiinţarea popririi asiguratorii”. ANAF spunea că măsura a fost luată din cauza datoriilor companiei Mediafax.
Citiţi şi:
Ponta şi-a găsit şi el mogul de sacrificiu: Adrian Sârbu
Schimbul de replici dintre premierul Victor Ponta şi Adrian Sârbu vizează, aparent, datoriile fostului şef al PROTV către stat. Specialiştii contactaţi de „Adevărul“ sunt de altă părere
Procurorii Parchetului Capitalei au reţinut marţi 11 persoane după ce dis-de-dimineaţă, poliţiştii au descins la sediile mai multor firme din Bucureşti şi din Ilfov, vizate de anchetatori fiind şi studiourile MediaPro din Buftea, într-un dosar de evaziune fiscală. Prejudiciul în acest caz se ridică la 1,5 milioane de euro.