Marius Pieleanu își anunță plecarea de la SNSPA, după scandalul hărțuirilor sexuale: „Sunt supus unui linşaj mediatic”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În urma acuzațiilor de hărțuire sexuală care au zguduit comunitatea academică românească, sociologul Marius Pieleanu a anunțat că va părăsi Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA). Decizia vine după ce mai multe foste studente au relatat experiențe traumatizante în urma interacțiunilor cu profesorul.

Marius Pieleanu. FOTO Inquam Photos
Marius Pieleanu. FOTO Inquam Photos

De mâine voi răspunde doar în calitate de persoană fizică. A fost greşeala mea că nu am intervenit de acum patru zile că poate nu ajungeam aici. Lucrurile au escaladat. Sunt supus unui linşaj mediatic în sensul cel mai ştiinţific şi epistemiologic al sintagmei”, a declarat Pieleanu pentru Rise Project, citat de news.ro.

Marius Pieleanu a declarat că părăseşte SNSPA.

Pentru a elimina orice fel de discuţie şi asociere cu Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative, la care ţin foarte mult, am luat o decizie, astăzi, unilaterală. De mâine voi răspunde doar în calitate de persoană fizică. A fost greşeala mea că nu am intervenit de acum patru zile că poate nu ajungeam aici. Lucrurile au escaladat. Sunt supus unui linşaj mediatic în sensul cel mai ştiinţific şi epistemiologic al sintagmei. Deci trebuie să răspund ca atare”, a afirmat el.

Pieleanu a respins acuzaţiile privind eventuale abuzuri şi gesturi cu tentă sexuală.

E adevărat că eu sunt mai puţin convenţional, nu e niciun secret, dar asta nu înseamnă că nu sunt normativ. Depinde cum definiţi adecvarea, inadecvarea, nu am ce să comentez (…) Acum că cineva spune despre mine că aveam împreună cu nişte colegi de-ai mei un limbaj sau un comportament neadecvat, definiţi conceputul, pentru că discuţia e lungă. Definiţi conjunctura, relaţia de apropiere”, a continuat el.

Bulai, „un tip absolut fabulos”

Alfred Bulai / FOTO alfredbulai.com
Alfred Bulai / FOTO alfredbulai.com

În ceea ce priveşte acuzaţiile aduse lui profesorului Alfred Bulai, el a declarat: „Unele lucruri le cunoaştem, alte lucruri nu le cunoaştem. Eu nu am stat după Alfred niciodată să văd… Apropo… el este un tip absolut fabulos din punct de vedere ştiinţific. Una-i una, alta-i alta. Asta e societatea post adevăr, în care simpla acuzaţie ţine post de probă. De asta legiuitorul zice: orice afirmaţie trebuie să o probezi cu nişte lucruri”.

Copreşedinta REPER, Ramona Strugariu, a cerut, joi, în contextul cazului Bulai, extinderea anchetei penale în ceea ce priveşte acuzaţiile de hărţuire sexuală în spaţiul public, inclusiv asupra sociologului Marius Pieleanu.

REPER a cerut modificarea urgentă a Codului cadru de etică şi deontologie universitară, acuzând Guvernul Ciolacu că a blocat posibilitatea sesizărilor anonime printr-o Hotărâre de guvern recentă.

Amintim faptul că sociologul Alfred Bulai, șeful Departamentului de Sociologie din cadrul Școlii de Studii Politice și Administrative (SNSPA), este acuzat de mai multe studente de abuz și hărțuite sexuală. Tinerele au povestit jurnaliștilor de la Snoop cum acesta le făcea avansuri și le punea să se dezbrace în fața lui. Totul s-ar fi întâmplat în timpul orelor de practică pe care studenții, însoțiți de dascăl, le urmau în diferite zone din țară. Profesorul a fost suspendat din funcție, iar polițiștii au deschis o anchetă pe numele său.   

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite