Luca Niculescu, despre controlul privind SAFE. „Nu trebuie să creadă cineva că noi punem sub semnul îndoielii acest program”
Premierul Luca Niculescu a subliniat, joi, că SAFE este un program de care România are mare nevoie, dar şi faptul că transparenţa modului în care sunt cheltuiţi banii publici reprezintă o obligaţie.

„Decizia Curţii Constituţionale, în cea mai mare parte, nu are legătură cu derularea în sine a programului SAFE, cu contractele care s-au încheiat. Este mai curând o chestiune de metodologie. Dar, da, când vorbim despre bani publici transparenţa nu este o opţiune, este o obligaţie. Ne interesează să ştim cum s-au făcut acele contracte. Există un anunţ al ministrului Apărării privind Corpul de Control. În funcţie de rezultate vom vedea şi ce măsuri vom lua. În acelaşi timp este un contract, este un împrumut de care România are mare nevoie. Avem uriaşă nevoie de înzestrare în Armata română", a spus el, pentru Antena 3.
Niculescu a fost, de asemenea, întrebat dacă ia în calcul o renegociere a contractelor din cadrul programului SAFE cu compania Rheinmetall, contracte care ar ajunge la aproape şase miliarde de euro.
„Este un subiect sensibil. Este o firmă mare. Este o ţară care ne este parteneră - Germania. Până nu am toate datele, eu nu fac afirmaţii privind redeschiderea. Dar vă asigur că vom avea toate datele. (...) Transparenţa banului public nu este o opţiune. Este o obligaţie. Este un dosar pe care îl vom urmări cu mare atenţie, mai ales că e vorba de securitatea României", a spus el.
Premierul a menţionat că SAFE este cel mai mare program de înzestrare de care beneficiază Armata română, iar dobânda pentru banii împrumutaţi este „extrem" de mică.
„Nu trebuie să creadă cineva că noi punem sub semnul îndoielii acest program. În niciun caz. Vom vedea ce vom face şi la cancelaria premierului. Dar este un program de care avem nevoie şi Armata română, în primul rând, are nevoie. România şi românii au nevoie de securitate", a precizat el.
Achizițiile de echipamente militare finanțate prin programul SAFE intră în verificări. Ministrul Apărării, Radu Oprea, a trimis Corpul de Control la Direcția generală pentru armamente și afirmă că selecția companiilor furnizoare s-ar fi decis la Cancelaria fostului premier Ilie Bolojan.




















































