Istoric: „Regele Charles vine aici oarecum ca acasă. Este legat de țara noastră dinainte de Revoluție“
0Istoricul Adrian Niculescu este de părere că vizita Regelui Charles al lll-lea în țara noastră poate întreţine o atmosferă favorabilă României.
„Este un gest de curtoazie faţă de ţara în care se duce, însă cred că este totuşi semnificativ, are şi o întâlnire cu Corpul Diplomatic de altfel, după întâlnirea de la Cotroceni cu preşedintele Iohannis. Ce este, cred eu, important este faptul că e prima lui ieşire după încoronare“. a spus istoricul Adrian Niculescu la Prima News.
Cealaltă vizită, care avea o importanţă diferită, mult mai mare, este o vizită făcută în Germania, în luna aprilie. „În Germania a fost o vizită de stat, chiar dacă nu era oficial încoronat, era rege din 10 septembrie anul trecut. La noi este o vizită privată. Vine aici oarecum ca acasă. Nu a mai fost aici din perioada pandemiei. Într-un fel este foarte frumos, îmbucurător pentru noi că vine aici. Pe de altă parte, nu trebuie să atribuim o importanţă decât la nivel sufletesc pentru Regele Charles, ceea ce se ştia. Charles este legat de România dinainte de Revoluţie. El a denunţat demolările din Bucureşti”, a spus Adrian Niculescu.
El a explicat că această vizită poate întreţine o atmosferă favorabilă României. „Nu Regele Charles hotărăşte politica Angliei. (…) El, dacă vine în Bundestag, nu poate să facă un discurs de capul lui. Discursul lui trebuie să fie scris, ca şi cel pe care îl rosteşte în faţa Parlamentului, la deschiderea camerelor Parlamentului, trebuie să fie scris de un prim-ministru sau cel puţin consiliat de ce hotărăşte primul ministru. (…) E o vizită privată şi are importanţă soft power că el poate întreţine o atmosferă favorabilă României“, a adăugat istoricul Adrian Niculescu.
Regele Charles al III-lea vizitează România, pe 2 iunie 2023. Aceasta este prima sa vizită externă în calitate de monarh, dar și prima vizită a unui rege al Marii Britanii în România.
Timp de cinci zile, monarhul Marii Britanii, regele Charles al III-lea, se va afla în România, într-o vizită cu caracter privat. Este prima dată când un monarh al Regatului Unit vizitează România, Charles fiind însă o prezență constantă în țara noastră înainte de a deveni rege.
Vineri, pe 2 iunie, regele Charles al III-lea se va întâlni cu președintele Klaus Iohannis la Cotroceni, ca gest de curtoazie, de la ora 15:30.
Cei doi vor avea convorbiri tete-a-tete, iar apoi o întâlnire cu autorităţile statului, reprezentanţii societăţii civile şi Corpul Diplomatic.
Ulterior, va începe turneul său transilvănean, Regele Charles urmând să ajungă la proprietățile sale de la Valea Zălanului, comuna Malnaș, în județul Covasna.
Vizita la Viscri, în județul Brașov, unde deține mai multe proprietăți, va avea loc marți, 6 iunie, ultima zi a șederii regelui Marii Britanii în România.
Itinerariul detaliat al vizitei sale nu este însă cunoscut.