Generalul Ben Hodges: Manevrele militare „Sea Breeze 21” demonstrează că Marea Neagră nu este lac rusesc
0Scopul principal al exerciţiului fără precedent „Sea Breeze 21”, care deranjează extrem de mult Rusia, nu este doar acela de a consolida capacităţile ţărilor aliate sau partenere, ci şi acela de a demonstra că Marea Neagră nu este un lac rusesc, a declarat generalul-locotenent Ben Hodges, fostul comandant al Forţelor terestre ale SUA în Europa (USAREUR).
„Obiectivul este să îmbunătăţim nu numai capacitatea (de luptă-n.r.), ci şi să demonstrăm că Marea Neagră este o suprafaţă de apă internaţională. Nu este lacul Rusiei, nu este lacul nimănui, este apă internaţională. Şi acest lucru trebuie impus pentru a fi respectat”, a subliniat generralul american citat de defenseone.com.
Manevrele militare Sea Breeze 2021 au loc în perioada 28 iunie - 10 iulie şi implică 5.000 de militari (între care şi 18 echipe de operaţii speciale şi scufundări), 32 de nave şi 40 de aeronave din 32 de ţări de pe şase continente, România participă la exerciţiu cu două nave, un elicopter şi 300 de marinari militari. Exerciţiile au loc în partea de nord-vest a Mării Negre şi în regiunile ucrainene Mikolaiv, Herson şi Odessa, iar această concentrare de forţe nu a picat bine Moscovei.
Acuzaţiile Moscovei
„Dimensiunea şi caracterul clar agresiv al exerciţiilor Sea Breeze nu corespund în niciun caz obiectivelor reale de securitate în regiunea Mării Negre“, a transmis Ambasada Rusiei din Washington. „Cerem insistent SUA şi aliaţilor lor să renunţe la simularea unor acţiuni militare în Marea Neagră“, menţionează în declaraţia sa Ambasada Rusiei din Washington, potrivit căreia problemele care apar în regiune pot fi rezolvate fără impunerea unui ajutor extern.
În acelaşi timp, purtătorul de cuvânt al Ministerului rus al Apărării, generalul Igor Konaşenkov, a acuzat NATO că, sub acoperirea exerciţiilor Sea Breeze, intenţionează să furnizeze Ucrainei armament modern care va intra în dotarea armatei ucrainene şi a formaţiunilor paramilitare naţionaliste ce luptă în Donbass de partea Kievului.
Au blocat zona coastei Crimeei
În contextul exerciţiilor Sea Breeze-2021, Rusia a blocat în zona coastei de vest a peninsulei Crimeea accesul navelor de război ale Alianţei Nord-Atlantice, a comunicat miercuri dimineaţă portalul rusesc Avio.pro, asociat armatei ruse. Astfel, în largul coastelor Crimeei au fost stabilite zone de interdicţie în care navele NATO nu pot intra. Orice acţiune agresivă a navelor Alianţei va fi oprită instantaneu, scria Avio.pro. Potrivit portalului citat, Rusia îşi rezervă dreptul de a utiliza mijloacele de război electronic sau organizarea propriilor exerciţii cu tiruri de rachetă, ca răspuns la exerciţiile NATO.
Minarea apelor din jurul Crimeei
Cu ceva timp în urmă, generalul american (r) Frederick Benjamin „Ben” Hodges III, fost comandant al Forţelor terestre ale SUA în Europa, a propus minarea apelor din jurul Crimeei. Concret, NATO ar trebui să-l facă pe comandantul Flotei Ruse a Mării Negre să se simtă foarte inconfortabil, iar o modalitate prin care s-ar putea îndeplini această idee este minarea apelor din jurul peninsulei ocupate Crimeea de către Marina Română şi cea a Ucrainei, a subliat generalul Ben Hodges, care a avertizat că, în caz contrar, Moscova ar putea continua acţiunea de izolare a coastelor Ucrainei, lucru ce ar avea repercusiuni asupra celorlalte ţări din regiunea pontică.
„Trebuie să-l facem pe comandantul Flotei Mării Negre să se simtă foarte inconfortabil la cartierul său general ilegal. Trebuie să se trezească în fiecare dimineaţă gândindu-se: «Fir-ar să fie, sunt în raza tuturor acestor sisteme, navele mele nu au voie să acosteze nicăieri»”, a explicat Hodges.