General german: În cel mult opt ani, Rusia ar putea ataca NATO

0
Publicat:

În cinci, cel mult opt ani, Rusia ar putea fi pregătită să atace teritoriul NATO, așa că până în 2029 trebuie să fim pregătiți pentru asta, a declarat şeful de Stat Major al armatei germane, generalul Carsten Breuer.

FOTO Bundeswehr
FOTO Bundeswehr

Drept urmare, susține oficialul, creșterea capacităților de descurajare ar trebui să fie subordonată proiectelor de cooperare între forțele armate, moment în care se așteaptă ca „scutul antirachetă european” să ajungă fie operaţional. Carsten Breuer a subliniat că vorbeşte despre o posibilitate, nu despre o certitudine. Însă, dacă ar alege asta, Vladimir Putin ar avea capacitatea militară necesară în 2029-2032. „Până atunci, pe baza analizei noastre, Rusia își va fi reconstituit propriile forțe într-o măsură în care ar putea fi posibil un atac împotriva teritoriului NATO. Nu spun că asta va avea loc, dar că ar putea fi posibil”, a afirmat Carsten Breuer.

În ultima perioadă, Vladimir Putin a susţinut în mod repetat că Rusia nu are de gând să atace vreun stat membru NATO. Totuşi, orice avion F-16 furnizat Ucrainei de către aliaţii din NATO va fi o ţintă legitimă pentru Rusia, au transmis ruşii.

Carsten Breuer a mai precizat că Rusia produce pe bandă rulantă tehnică militară, însă nu o aruncă deocamdată pe toată pe frontul din Ucraina, conform defenseromania.ro. Asta ar putea fi un semn că Vladimir Putin se gândeşte şi la ce va urma. „Vedem că Rusia produce o mulțime de materiale de război și nu plasează tot acest material în prima linie în Ucraina... Deci în 2029 trebuie să fim pregătiți. Estimăm o amenințare peste cinci până la opt ani”, a mai indicat şeful de Stat Major al Bundeswehr.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite