Femeie din Argeș reținută după ce ar fi șantajat un preot cu imagini compromițătoare
0O femeie din Argeș a fost reținută sub acuzația de șantaj. Aceasta i-ar fi cerut unui preot să demisioneze și l-a ameninţat că publică imagini cu el şi cu o altă femeie, care nu este soţia lui.

„Din cercetări, s-a stabilit că, în cursul lunii iulie 2022, femeia în cauză ar fi ameninţat un bărbat cu privire la transmiterea în spaţiul public a unor imagini cu caracter compromiţător, în care persoana vătămată apărea împreună cu o altă femeie, dacă nu îşi va da demisia din funcţia pe care o deţinea. Ulterior, ameninţările au fost puse în aplicare, la scurt timp fiind publicate fotografiile în cauză”, au transmis, joi, oficiali ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş.
Potrivit News.ro, femeia, în vârstă de 51 de ani, este o enoriașă din comuna Băbana, nemulţumită de comportamentului preotului. Aceasta a obținut imagini în care apare preotul alături de altă femeie care nu este soția lui, în ipostaze intime.
Enoriaşa o cunoaşte pe preoteasă și i-a cerut părintelui să renunţe la funcţie, considerându-l nedemn să mai slujească. Acesta a refuzat, iar femeia a făcut publice fotografiile.