Dosarul „ICA”. Decizie finală: Dan Voiculescu rămâne în spatele gratiilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dan Voiculescu a fost condamnat la 10 ani de închisoare în dosarul „ICA”
Dan Voiculescu a fost condamnat la 10 ani de închisoare în dosarul „ICA”

Ultimul glonţ tras de omul de afaceri împotriva condamnării s-a dovedit a fi orb. Chiar dacă a fost nevoie de complet de divergenţă, magistraţii Curţii de Apel au decis ca Dan Voiculescu să rămână în închisoare. În paralel, fostul ministru Sorin Pantiş a contestat şi el condamnarea, dar pare să fi mizat în cursă pe un cal mort. El cere CAB să explice cum a fost repartizat dosarul la completul Bogdan-Mihalcea, dar CSM a lămurit-o de mult.

Contestaţia omului de afaceri Dan Voiculescu împotriva condamnării definitive la 10 ani de închisoare a fost respinsă ieri de judecătorii Curţii de Apel ca nefondată. Decizia nu a fost una uşor de luat, pentru că în completul iniţial cei doi judecători au avut opinii contrare, astfel că a fost nevoie de un complet de divergenţă.

Astfel, magistraţilor Dan Lupaşcu şi Izabela Tocan li s-a alăturat colega lor Corina Cornelia Dăescu. Practic, Dăescu a fost cea care a înclinat balanţa. Decizia de aseară este definitivă.

În decembrie, Lupaşcu şi Tocan nu au putut să cadă de acord asupra unei decizii privind contestaţia. În timp ce judecătorul Dan Lupaşcu a susţinut admiterea contestaţiei şi eliberarea lui Dan Voiculescu, Izabela Tocan a fost de părere că trebuie respinsă contestaţia omului de afaceri care controlează postul de televiziune Antena 3.

Proces scurt, soluţie rapidă

Procesul privind contestaţia lui Dan Voiculescu la decizia de condamnare la 10 ani de închisoare în dosarul „ICA” a început în jurul orei 16. Tot atunci în sală a intrat şi magistratul Corina Dăescu, care face parte din completul de divergenţă.

Avocatul lui Dan Voiculescu, Gheorghiţă Mateuţ, a contestat din nou modul prin care au fost repartizaţi judecătorii Camelia Bogdan şi Alexandru Mihalcea, dar şi faptul că aceştia nu activau încă la Curtea de Apel Bucureşti în momentul în care a fost format completul de judecată. Mai mult, Mateuţ a susţinut că magistraţii nu au avut timpul necesar să studieze dosarul şi nici nu au avut cum pentru că au activat la Tribunalul Bucureşti până la data de 30 iunie 2013. Apărătorul a mai arătat că acel complet de judecată a fost „total lipsit de imparţialitate”, fapt ce poate fi văzut şi din soluţiile date în timpul judecării apelului.

În replică, procurorul DNA Elena Matieşescu a explicat că însuşi Dan Voiculescu a declarat la finalul unei şedinţe de judecată că cei doi magistraţi sunt foarte pregătiţi, fiind clar că au studiat în amănunt dosarul. După ce au ascultat părţile, judecătorii s-au retras anunţând că sentinţa rămâne în pronunţare. Soluţia a fost anunţată cu puţin înainte de ora 19.

Ce a contestat Dan Voiculescu

În contestaţia sa, Dan Voiculescu a atacat modul în care a fost constituit completul de judecată cu judecătorii Camelia Bogdan şi Mihai Alexandru Mihalcea, magistraţii care l-au condamnat. Omul de afaceri este de părere că magistraţii nu au fost desemnaţi aleatoriu, ci completul a fost special ales pentru a-l trimite în spatele gratiilor.

De altfel, avocatul Gheorghiţă Mateuţ a cerut în repetate rânduri instanţei să solicite toate înregistrările şedinţelor de judecată de când dosarul a fost preluat de noul complet pentru a demonstra „lipsa de imparţialitate a judecătorilor”.

10 ani de închisoare. Cât va face Voiculescu

Dan Voiculescu a fost trimis în judecată în dosarul privatizării ICA în decembrie 2008. La capătul a aproape şase ani de judecată, pe 8 august 2014, Curtea de Apel Bucureşti l-a condamnat definitiv la 10 ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă şi spălare de bani. Atât Dan Voiculescu, cât şi ceilalţi condamnaţi s-au ales cu averile confiscate.

Cu pedepse de opt ani de închisoare s-au ales Gheorghe Mencinicopschi, fost director al ICA, şi Corneliu Popa, fost director al Agenţiei Domeniilor Statului.

Fostul ministru al Comunicaţiilor Sorin Pantiş a fost condamnat la şapte ani cu executare. Jean Cătălin Sandu, fostul şef al Direcţiei Juridice din ADS, şi Vlad Nicolae Săvulescu, fostul şef al Direcţiei de Privatizare a ADS au fost condamnaţi la câte şase ani.

Flavius Adrian Pop, fost şef de serviciu în ADS, a primit o pedeapsă de cinci ani de închisoare cu executare. Gheorghe Sin şi Constantin Baciu au primit câte patru ani de închisoare cu suspendare, iar Petre Alexandru, Vica Ene şi Grigore Marinescu, trei ani, tot cu suspendare.

Dan Voiculescu ar putea executa doar o treime din pedeapsă, deoarece a împlinit vârsta de 60 de ani.

Fostul ministru Pantiş pariază pe un cal mort

Un alt condamnat în dosarul privatizării frauduloase a Institutului pentru Cercetări Alimentare, fostul ministru Sorin Pantiş, condamnat la 7 ani de închisoare a făcut contestaţie împotriva sentinţei definitive a Curţii de Apel Bucureşti. Contestaţia sa este judecată de acelaşi complet ca şi în cazul lui Voiculescu, din care însă nu face parte magistratul Corina Dăescu.

Curtea de Apel Bucureşti, citată la Curtea de Apel Bucureşti

Avocatul lui Pantiş, Eugen Ostrovschi a readus ieri în discuţie problema repartizării dosarului la judecătorii Camelia Bogdan şi Alexandru Mihalcea, cei care au dat sentinţa definitivă. Mai mult, apărătorul a cerut citarea în instanţă a Curţii de Apel şi în premieră, magistraţii au admis cererea.

Practic, fostul ministru Pantiş vrea un răspuns cu privire la procedurile de alegere a completelor de judecată, dar şi cu privire la modalitatea prin care au fost repartizaţi judecătorii care l-au condamnat. Drept urmare, la următorul termen, cel din 3 februarie, în sala de judecată va trebui să vină şi un reprezentant al Curţii de Apel pentru a explica procedurile.

Ce a uitat avocatul Ostrovschi

Problema repartizării dosarului a mai fost discutată în vara anului trecut, dar a fost tranşată de inspectorii de la Inspecţia Judiciară din cadrul Consiliul Superior al Magistraturii (CSM). Inspectorii au stabilit, în urma verificărilor, că dosarul ICA a fost repartizat în mod legal completului format din judecătorii Camelia Bogdan şi Alexandru Mihalcea. Verificările s-au făcut după sesizarea avocatului Gheorghiţă Mateuţ. „În urma verificărilor efectuate, prin rezoluţia din 11 august 2014, Inspecţia Judiciară a constatat legalitatea îndeplinirii procedurii de repartizare a dosarului“, potrivit CSM, care s-a pronunţat pe 13 august 2014 legat de acest subiect.

Din puşcărie, război pe blog cu foştii apropiaţi

Din spatele gratiilor, Dan Voiculescu a lansat o serie de atacuri asupra unor foşti oameni de încredere, pe care acum îi acuză că au trecut de partea „inamicului”, adică Traian Băsescu. 

Ultima ţintă a mogulului a fost Mihai Craiu, fost director general al trustului de presă Intact. 

Într-o postare pe blogul personal, Dan Voiculescu l-a menţionat pe Craiu ca fiind „un acolit” al lui Traian Băsescu, al Elenei Udrea şi al Monicăi Macovei. Fostul şef al Antenelor a previzionat că, în 2015, „duşmanii” săi vor răspunde în faţa Justiţiei. 

Acelaşi lucru, susţine Voiculescu, se va întâmpla şi cu acoliţii lor – Sorin Oancea, sau Dan Andronic. „Eu nu-mi doresc decât ca Justiţia să facă dreptate”, a postat Dan Voiculescu pe blogul său. 

Mihai Craiu nu a rămas dator şi a dat replica fostului patron, tot pe blog. „Eşti doar un nemernic mitoman, ticălos de profesie ... eşti generaţia ta pierdută şi pe care nimeni nu vrea să o regăsească. O minciună spusă de 100 de ori devine adevărul lui Voiculescu. E greu Dane nu-i aşa? Când toată lumea în care credeai se poartă cu tine cum te-ai purtat tu cu ea… Când toţi cei pe care i-ai înşelat îţi arăta faţa de şopârlă în oglindă şi te strigă pe numele tău... Şopârlă şi Căpuşă! (...) Alături de alţi infractori, te-ai pus unde meriţi. Dan Voiculescu enjoy your time!”, a scris, la rândul său, pe blogul personal Mihai Craiu. 

Daniel Constantin, acuzat de trădare

Nu au scăpat de atacurile lui Voiculescu nici alţi foşti oameni de încredere, precum liderul actual al PC, Daniel Constantin sau fostul vicepreşedinte al Grupului Grivco,

Sorin Oancea. Acesta a afirmat că, în 2014, a trebuit „să suporte lipsa de conştiinţă” a lui Daniel Constantin. 

Supărarea fostului patron al Antenelor a fost provocată de refuzul ministrului Agriculturii de a retrage ministerul din dosarul ICA, în care se constituise parte civilă.

Daniel Constantin i-a răspuns lui Voiculescu, într-un mesaj postat pe blogul personal. Acesta a scris că i-a comunicat lui Dan Voiculescu încă din 2012 „că nu va interveni în niciun dosar”.

„Nu o să comentez/interpretez niciodată remarcile subiective ale unui om aflat într-o situaţie dificilă. Ca om regret necazurile prin care trece Dan Voiculescu. Îi mulţumesc pentru sprijinul şi încrederea acordate unui tânăr la intrarea în politica mare. Ca ministru în Guvernul ţării, dar şi ca simplu cetăţean responsabil, trebuie să respect legile şi deciziile Justiţiei, chiar dacă ele afectează un om faţă de care am fost apropiat”, a scris, la rândul său, Daniel Constantin.

Mai multe ştiri pe aceeaşi temă:

Corina Voiculescu, fiica lui Dan Voiculescu, renunţă la contestaţia privind sechestrul din dosarul „ICA”

Voiculescu iese din carantină. Cât şi unde va sta în continuare după gratii

Dan Voiculescu nu se lasă: a contestat raportul Inspecţiei Judiciare care a stabilit că judecătorii au fost repartizaţi legal în dosarul ICA

Voiculescu nu ştie ce să mai facă pentru a-şi salva averea confiscată

Fetele lui Dan Voiculescu duc războiul mai departe

Dan Voiculescu, mesaj de după gratii pentru Adrian Năstase: „Trăim într-o dictatură care se apropie de final“

Raiffeisen ar putea ataca în instanţă confiscarea bunurilor pe care avea ipotecă în dosarul lui Dan Voiculescu

Fostul Institut de Cercetări Alimentare şi firma Grivco contestă sechestrul pus în dosarul „ICA”

Când a ajuns Dan Voiculescu stăpân absolut peste banii Securităţii

Avocat: „Voiculescu nu-şi înţelege condamnarea, are convingerea că procesul său a ieşit din tipar“

Voiculescu, primul în topul demnitarilor cu cei mai mulţi ani de puşcărie

Dosarul „ICA”. Dan Voiculescu a ajuns la Rahova după ce a fost condamnat la 10 ani de închisoare. Sediile Antena 3 şi Grivco, confiscate

Sentinţă definitivă în dosarul „ICA”. Dan Voiculescu a fost condamnat definitiv la 10 ani de închisoare cu executare

Cine este Dan Voiculescu. Cum s-a împărţit între politică şi afaceri unul dintre cei mai bogaţi români

Averea familiei Voiculescu este de 120 de milioane de euro. Din declaraţia de avere: Dan Voiculescu, un pensionar cu un apartament, dar cu conturi grase

Ce rămâne în urma lui Dan Voiculescu: trei secvenţe de la arestarea unui mogul media

Dumitru Ghiorghiu, expertul dat afară din DNA, se face scut pentru inculpatul Dan Voiculescu

Voiculescu: Voi pune bazele unui ONG de investigaţii care va analiza activităţile lui Traian Băsescu din 1989 încoace

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite