Doi şefi ai ETA, judecaţi pentru extorcare de fonduri

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doi foşti presupuşi şefi ai organizaţiei separatiste basce ETA, Juan Fernandez Iradi - alias 'Susper' - şi Gorka Palacios Alday, au compărut luni în faţa unui tribunal din Paris pentru tentativă de extorcare de fonduri, informează AFP.

Arestat în departamentul Landes din sudul Franţei, în 19 decembrie 2002, 'Susper' a evadat din comisariatul din Bayonne, şi a fost arestat din nou după un an, în 4 decembrie 2004, la Mont-de-Marsan. El a fost condamnat în februarie 2008 la 30 de ani închisoare pentru că a deschis focul asupra unui jandarm în 2001, în sud-vestul Franţei. După trei luni, în alt proces, el a fost condamnat la 15 ani suplimentari de închisoare şi interdicţie definitivă de a circula pe teritoriul francez în calitate de fost şef al aparatului militar al ETA.

Gorka Palacios Alday a fost arestat în 9 decembrie 2003 în cursul unei operaţiuni poliţieneşti la Lons, lângă Pau. Presupus şef al comandourilor militare ale ETA, el este acuzat de poliţia spaniolă că a participat la asasinarea generalului Justo Oreja Pedrazza în iunie 2001, la Madrid.

Împreună cu Alday au fost arestaţi Juan Luis Rubenach Roig, căutat de autorităţile spaniole pentru acelaşi atentat. El va compărea în faţa instanţei alături de alţi trei spanioli (Jose Miguel Erviti, Patxi Abad Urkixo şi Inigo Vallejo Franco) şi o franţuzoaică (Garazi Aldana).

Cu ocazia acestor arestări în serie, la sfârşitul anului 2003, poliţiştii francezi au descoperit în Landes circa 125 de scrisori prin care se extorcau fonduri, atribuite ETA şi adresate antreprenorilor spanioli. În aceste scrisori, ETA cerea un 'impozit' revoluţionar în cuantum variind între 30.000 şi 360.000 de euro şi îi ameninţa pe destinatari cu consecinţe grave în cazul în care nu vor vărsa sumele respective. Numele celor care refuzau să plătească erau transmise aparatului militar al ETA.

Procesul este programat să dureze până în 27 noiembrie, dar el s-ar putea termina şi mai curând.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite