Criza învie meşteşugurile

Oamenii renunţă să-şi mai cumpere lucruri noi, preferând să le peticească pe cele vechi. Ceasornicăria şi cizmă-ria, cândva meserii pe cale de dispariţie au din nou căutare în Botoşani.

Ilie Axinte, cizmar încă din 1972, nu a renunţat la meserie atunci când aceasta a devenit neprofitabilă, adică prin anii '90.
„Înainte de Revoluţie se câştiga foarte bine. Ajungeam şi la 4.000 lei pe lună. Acum, cu greu reuşesc să câştig 500 lei pe lună”, oftează cizmarul. El crede totuşi că lucrurile încep să se schimbe în bine. De când a început criza, oamenii îşi aduc din nou încălţămintea la reparat. Azi o faţă la tocuri, mâine un adidas la cusut. Ilie Axinte începe să vadă clienţi noi, alţii decât cei pe care-i cunoaşte de ani de zile.

„Mă gândesc că vor veni mai mulţi să-şi repare patofii sau cizmele, decât să-şi cumpere altele noi. Un pantof ieftin niciodată nu va ţine”, spune cizmarul. Cei mai mulţi clienţi ai cizmarului spun că n-au încotro. „Dacă aş avea bani, nu aş mai veni la cizmar. Dar aşa prefer să dau 20 lei să-mi repar pantofii decât să-mi cumpăr alţii noi”, spune Lucia Roşu, pensionară.

Cei patru ceasornicari care au rezistat în Botoşani cred că îi aşteaptă vremuri mai bune, pentru că oamenii se orientează în vreme de criză spre lucruri durabile.

„Acum cei mai mulţi au ceasuri electronice, pentru că sunt ieftine. Dar se vor întoarce la ceasurile mecanice, pentru că sunt mai rezistente şi mai elegante”, spune Maricica Paiu, care practică ceasornicăria din anii '80. Ea ştie că ceasurile mecanice au nevoie de întreţinere periodică, iar oamenii o vor căuta. Zilnic îi trec pragul doi-trei clienţi.

4 Ceasornicari mai există în Botoşani. În urmă cu 20 de ani, erau peste 20.