Complicele lui Emil Gânj la crima din 2011, adus din Germania în România. Are de executat câţiva ani de închisoare
0Poliția nu l-a prins pe criminalul Emil Gânj, dar a extrădat din Germania un fost complice al acestuia, condamnat și urmărit internațional, la rândul său. Bărbatul va fi adus vineri, 19 septembrie, în România pentru a-și ispăși pedepsele cu închisoarea.

Poliția Română nu a reușit încă să-l prindă pe criminalul căutat Emil Gânj, însă ancheta declanșată pentru localizarea lui a dus la găsirea în Germania a unui fost complice al acestuia, implicat împreună cu el într-un omor comis în 2011.
În timp ce autoritățile române continuă căutările pentru a-l depista pe Emil Gânj, criminalul periculos dat în urmărire internațională după ce, în iulie 2025, şi-a ucis fosta iubită și a incendiat casa acesteia, ancheta desfășurată de Poliția Română a dus la o descoperire neașteptată. Oamenii legii au reușit să dea de urma unui fost complice al lui Gânj, care a fost prins în Germania și care va fi extrădat în cursul zilei de vineri, 19 septembrie, pentru a ispăși pedepsele primite în România.
Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR) a transmis că Ilie Sălăgean, în vârstă de 34 de ani, originar din județul Mureș, era urmărit internațional și avea pe numele său două mandate europene de arestare
„Astăzi, 19 septembrie 2025, Poliţia Română va aduce în ţară un bărbat, de 34 de ani, din Mureş, urmărit la nivel internaţional, în vederea executării pedepsei cu închisoarea. Acesta era urmărit pentru săvârşirea de infracţiuni la regimul rutier, fiind condamnat la 2 ani şi 1.433 de zile de către Judecătoria Luduș, respectiv influențarea declarațiilor, fiind condamnat de către aceeaşi instanţă la 1 an, 4 luni şi 1.433 de zile”, a precizat IGPR într-un comunicat de presă.
Cele 1.433 de zile care apar menţionate în ambele dosare reprezintă un rest de pedeapsă rămasă neexecutată dintr-o condamnare anterioară.
Potrivit polițiștilor, în 2011, el a fost condamnat pentru o crimă comisă împreună cu Emil Gânj, fapt care îl leagă direct de criminalul aflat acum în libertate.
Bărbatul a fost localizat pe 22 august 2025, la Karlsruhe, Germania, în urma cooperării între Poliția Română și autoritățile germane, la operațiunea de capturare a acestuia participând BKA – Oficiul Federal de Poliție Judiciară din Germania, prin direcțiile specializate în urmărirea persoanelor și operațiuni speciale, precum și Parchetul din Wiesbaden.
În România, Ilie Sălăgean, fostul complice al lui Emil Gânju a fost condamnat la 2 ani de închisoare şi executarea unui rest de alte 1.433 de zile dintr-o pedeapsă anterioară, după ce, între 2 și 27 septembrie 2020, a fost surprins de trei ori conducând un autovehicul în județul Mureș, deși nu avea permis de conducere.
În plus, pe 17 iulie 2024, Judecătoria Luduș a validat un al doilea mandat european de arestare, după ce Ilie Sălăgean a fost, din nou, condamnat la 1 an și 4 luni de închisoare pentru două fapte de influențare a declarațiilor. Concret, pe 14 noiembrie 2020, acesta ar fi amenințat doi martori audiați în dosar în care la acea vreme încă era anchetat pentru conducere fără permis.
După ce va fi adus în țară, Ilie Sălăgean urmează să fie încarcerat într-o unitate de detenție din România pentru a-și ispăși pedepsele definitive.