Cioloş, către membrii Guvernului: Vă invit să nu mai fumaţi în Palatul Victoria. Unde pot fi reclamaţi cei care încalcă Legea antifumat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Premierul Dacian Cioloş vrea să nu se mai fumeze în Palatul Victoria
Premierul Dacian Cioloş vrea să nu se mai fumeze în Palatul Victoria

Guvernul României se va declara instituţie „smoke free”, în dorinţa de a da un exemplu şi celorlalte instituţii publice. În acest sens, premierul Dacian Cioloş i-a invitat pe membrii Executivului să nu mai fumeze în incinta clădirii odată cu intrarea în vigoare a legii antifumat. La rândul lor pompierii au făcut publică lista instituţiilor unde se pot face reclamaţii cu privire la încălcarea legii care intră în vigoare de la noapte.

Premierul i-a cerut secretarului general al Guvernului, Sorin Chelmu, să amenajeze afară un loc pentru fumat, şi totodată el a anunţat că a fost elaborat un ghid de informare pentru aplicarea legii antifumat.

„Începând de săptămâna aceasta se aplică legea antifumat inclusiv în clădirea Guvernului şi o să vă invit să nu mai fumaţi nicăieri în incinta Palatului Victoria. O să vă rog domnule secretar general să găsiţi undeva afară un loc care să fie amenajat şi unde doritorii să poată să fumeze respectând legislaţia“, a spus prim-ministrul, miercuri, la începutul şedinţei Executivului, citat de Mediafax.

Dacian Cioloş a mai anunţat că Guvernul a pregătit şi un ghid de informare care explică modul în care se aplică lege, documentul urmând să fie disponibil şi online.

Unde pot fi reclamaţi cei care încalcă legea

Reprezentanţii Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) au anunţat astăzi structurile unde pot fi reclamaţi cei care încalcă legea antifumat. Astfel, Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă, Poliţia Română, Jandarmeria Română, Poliţia Locală şi Poliţia de Frontieră sunt instituţiile unde se pot face astfel de reclamaţii.

”Recomandăm cetăţenilor ca sesizările privind eventualele contravenţii privind fumatul în spaţiile nepermise de lege să nu se facă la numărul de urgenţă 112, această linie fiind destinată exclusiv urgenţelor şi situaţiilor care pun în pericol viaţa, integritatea corporală sau bunurile oamenilor”, se arată într-un comunicat emis de IGSU. 

În acelaşi comunicat, pompierii amintesc unde nu se poate fuma începând din această noapte de la ora 24.00. „Conform legii, prin spaţiu public închis se înţelege orice spaţiu accesibil publicului sau destinat utilizării colective, indiferent de forma de proprietate ori de dreptul de acces, care are un acoperiş, plafon sau tavan şi care este delimitat de cel puţin doi pereţi, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent”, se arată în document.

 

Evenimente



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite