Analiză Cât de vulnerabilă este platforma Neptun Deep în fața dronelor care lovesc în Marea Neagră

După atacurile cu drone asupra navelor din Marea Neagră, următoarea întrebare este cât de bine poate România să-și protejeze infrastructura energetică. Generalul Virgil Bălăceanu avertizează asupra lipsei unei comenzi unice și a întârzierilor în dotarea cu sisteme antidronă. 

Apărarea Neptun Deep ar trebui coordonată și mai bine Foto: Captură video

Neptun Deep și amenințarea dronelor. Mit sau pericol real

În spațiul public se vorbește tot mai des despre riscul ca un atac cu drone să provoace un dezastru la platformele din Marea Neagră. Dezbaterea este întreținută și de problemele de securitate din zona Mării Negre, după nu mai puțin de 8 nave comerciale au fost lovite în apropierea coastelor românești și bulgărești, într-un interval de doar 3 săptămâni. Una dintre ele a fost lovită chiar în apele teritoriale ale României.

Generalul Bălăceanu arată însă că o singură dronă aeriană nu ar putea distruge o structură de dimensiunile Neptun Deep, explicând că masa și construcția platformei oferă o rezistență masivă.

„Sigur că prima întrebare este dacă o dronă cu 30-50 kg aeriană produce un dezastru unei platforme de 16.500 de tone. Deci produce, da, unele daune, mai ales din punct de vedere moral și sigur că pune în pericol siguranța celor care lucrează deocamdată pe platformă, pe Neptun Deep. În momentul în care se începe exploatarea pe platformă, nu vor mai fi oameni. Asta nu înseamnă că nu trebuie să protejăm infrastructura. Totuși, ca să producă cineva daune serioase, ar trebui să lovească în mod cert cu mai multe, dacă nu chiar să folosească zeci de drone maritime, pentru că ele pot să transporte de la câteva sute până la 1.000 de kg de explozibil”, spune generalul Bălăceanu.

Există și un alt aspect. Generalul Virgil Bălăceanu explică faptul că platforme precum Neptun Deep sunt concepute special pentru a fi rezistente în cazul unor intemperii, dar și la accidente. Astfel, o singură dronă ar provoca daune, dar nu ar putea distruge în întregime exploatarea.

„Dincolo de aceste aspecte, platforma însăși este o masă solidă de 16.500 de tone, cu piloni care trebuie să reziste la condiții extrem de dificile din punct de vedere meteo. Trebuie să asigure suportul unei platforme foarte grele. Ca atare, este extrem de rezistentă infrastructura”, mai spune el.

Vulnerabilitatea tehnică apare însă în momentul în care obiectivul intră în exploatare automată și poate fi vizat într-un punct decisiv.

„Sigur că în momentul în care platforma va fi în exploatare, poți să-i lovești inima. Dacă e lovită inima, platforma nu mai lucrează. Deci noi trebuie să avem o descriere tehnică pe care cel care este beneficiar ne-o poate spune și care îi sunt vulnerabilitățile, practic. În mod normal, doar beneficiarul platformei și constructorul cunosc aceste detalii”, arată generalul Virgil Bălăceanu.

Problema comandantului unic

Cea mai mare problemă a apărării strategice în Marea Neagră nu este doar de natură militară, ci ține de organizare și cadru legal. În prezent, responsabilitățile sunt fragmentate între beneficiarii privați, autoritățile maritime și ministere, fără a exista o comandă unică pentru situații de criză.

Generalul Bălăceanu avertizează asupra lacunelor din legislație și din înzestrarea armatei Foto: MApN

„Noi trebuie să acționăm pentru pază și apărare. Privitor la pază, sunt destul de responsabili: avem beneficiarul, că el răspunde în primul rând, și avem Ministerul de Interne prin Garda de Coastă. Problema se pune la apărarea împotriva unor amenințări militare. Iar marea vulnerabilitate este că avem responsabilitățile împărțite: îl avem pe beneficiar (OMV-ul și Romgazul), avem Autoritatea Navală Română, avem Ministerul de Interne și Ministerul Apărării. Nu avem un coordonator principal, un comandant al misiunii de apărare când apar amenințări de tip militar, pentru că dronele încărcate cu explozibil înseamnă o amenințare militară”, explică generalul.

Soluția pe care o indică generalul Bălăceanu este reglementarea de urgență prin lege a atribuțiilor de comandă.

„Ca atare, avem nevoie de o lege care să stabilească cine răspunde de integrarea tuturor acestor instituții, așa cum a stabilit legea privind combaterea aeronavelor cu și fără pilot care intră neautorizat în spațiul aerian al României. Ministrul Apărării a stabilit privitor la combaterea dronelor aeriene Comandamentul Forțelor Întrunite. Dacă ministrul Apărării prin prevedere de lege va fi cel împuternicit, probabilitatea este destul de mare să desemneze Comandamentul Operațional Naval.”

Avem și nu prea cu ce să ne apărăm

În ce privește capabilitățile tehnice de reacție, Forțele Navale și Garda de Coastă dispun de mijloace de foc care pot fi utilizate, însă provocarea majoră rămâne detecția în condiții de valuri și un timp optim de reacție.

Generalul Virgil Bălăceanu insistă pe nevoia unor mijloace antidetecție, pentru a nu fi luați prin surprindere de eventualele drone rătăcite sau trimise cu intenție spre aceste posibile ținte.

„Antidronă, în primul rând ne-ar trebui sisteme radar care să detecteze de la distanțe cât mai mari dronele. Avem nevoie de mijloace de detecție, mai ales în condițiile în care dronele maritime au o suprafață mică și apare și impedimentul valurilor, care constituie un factor de ecranare în momentul în care cauți să descoperi un obiect care are o amprentă radar foarte scăzută”, mai afirmă el.

În ce privește mijloacele de combatere, România ar avea în principiu armele necesare, chiar dacă rămâne în discuție slaba dotare a Forțelor Navale Române.

„Dacă știm direcția de deplasare și viteza, trebuie să avem o capacitate de reacție foarte mare, să avem ambarcațiuni ale Gărzii de Coastă înarmate cel puțin cu mitraliere grele sau nave de luptă ale Forțelor Navale. Fregata Mărășești are tunuri de 30 mm care pot fi folosite, dar are un timp de deplasare foarte mare. Trebuie să înarmăm navele Hisar în primul rând cu tunurile cu tragere rapidă pentru combaterea țintelor aeriene și a dronelor”, punctează generalul.

Un alt aspect grav semnalat este că tocmai contractele esențiale pentru apărarea aeriană și antidronă din cadrul programelor prioritare stagnează. „Programul SAFE mai are încă șase programe de semnat. Din aceste șase programe, cinci țin de apărarea aeriană și antidronă și nu au fost semnate. Dacă noi n-am semnat nici programul pentru Millennium, care înseamnă să instalăm pe nava de luptă mijloace de combatere a dronelor eficiente, în genul celor terestre SkyNet sau SkyRanger, atunci înseamnă că avem întârzieri serioase și nu știm care sunt prioritățile. Dacă nu avem contractul semnat acum, este clar că ele vor sosi peste 3-4 ani de zile, aproape de anul 2030, când se încheie actualul program SAFE”, susține generalul Bălăceanu.