Bolojan, despre presiunile pentru suspendarea banilor din PNRR: „Cred că USR a vorbit cu cei de la Renew”. Surse: Țoiu a cerut verificări la Bruxelles | adevarul.ro

Bolojan, despre presiunile pentru suspendarea banilor din PNRR: „Cred că USR a vorbit cu cei de la Renew”. Surse: Țoiu a cerut verificări la Bruxelles

Publicat:
0
1 live

Premierul interimar Ilie Bolojan și ministrul Afacerilor Externe, Oana Țoiu, au cerut Comisiei Europene să verifice controversatul „amendament Fritz” din Legea ANI și să analizeze dacă România mai poate primi cei 770 de milioane de euro din PNRR aferenți acestei reforme. Demersul vine după ce liderii grupurilor PPE și Renew Europe au solicitat deja Comisiei Europene să condiționeze plata fondurilor de respectarea statului de drept.

Premierul interimar Ilie Bolojan a cerut CE să verifice controversatul „amendament Fritz”.
Premierul interimar Ilie Bolojan a cerut CE să verifice controversatul „amendament Fritz”. Foto: Mediafax Foto / Alexandru Dobre

Bolojan și Oana Țoiu au discutat telefonic luni cu comisarul european pentru Justiție, Michael McGrath, căruia i-au cerut să analizeze situația creată de modificările aduse legislației privind integritatea și să stabilească dacă acestea afectează îndeplinirea jalonului din PNRR, potrivit unor surse politice citate de Antena 3 CNN. 

Premierul a declarat anterior că știa încă de luni despre intenția PPE de a solicita Comisiei Europene verificarea legislației românești. Bolojan a insistat că demersul nu trebuie interpretat automat ca o cerere de tăiere a fondurilor.

„Am știut de această intenție, luni, cu privire la solicitarea PPE de a se verifica aceste sume, de a se verifica legislația care se adoptă în România, în așa fel încât România să nu piardă bani. Gândiți-vă că, dacă se face o verificare rapidă și se constată că lucrurile nu sunt în regulă, mai putem face niște corecții, așa cum am încercat să facem în această perioadă”, a declarat Ilie Bolojan.

Premierul a avertizat însă că nerespectarea regulilor europene ar putea afecta relația României cu instituțiile de la Bruxelles.

„În condițiile în care nu se întâmplă acest lucru, riscăm ca, prin modificările pe care le facem, să afectăm, cum să vă spun, relațiile cu Comisia, să afectăm imaginea României ca țară de încredere în Europa. Ceea ce, într-un fel sau altul, înseamnă niște costuri pe care trebuie să le suportăm indirect”, a mai spus Bolojan.

El a susținut și că USR ar fi discutat situația cu grupul Renew Europe din Parlamentul European.

„Această adresă nu este să ni se taie banii, ci această adresă, această solicitare către președinta Comisiei, este să se verifice dacă modul în care se adoptă aceste legi, care înseamnă finanțarea banilor europeni pentru România, nu este folosit pentru a încălca valorile europene”, a precizat premierul.

PPE și Renew Europe au cerut verificarea fondurilor

Disputa a ajuns la Bruxelles după ce Manfred Weber, președintele PPE, și Valérie Hayer, președinta Renew Europe, i-au transmis pe 24 august o scrisoare Ursulei von der Leyen, în care au solicitat Comisiei Europene să verifice dacă România îndeplinește condițiile pentru plata celor 770 de milioane de euro.

Bolojan spune că pregătește intervenții urgente la Ministerul Energiei pentru a evita pierderea fondurilor UE

Cei doi lideri europeni au cerut ca Bucureștiul să fie informat că fondurile aferente Mecanismului de Redresare și Reziliență nu ar trebui acordate dacă reforma legislativă nu respectă principiile statului de drept și legislația europeană.

În centrul controversei se află așa-numitul „amendament Fritz”, care poate avea consecințe asupra mandatului lui Dominic Fritz, primarul Timișoarei și liderul USR.

Modificarea legislativă a fost contestată politic, însă Curtea Constituțională a stabilit că aceasta este conformă cu Constituția, iar Parlamentul a votat din nou proiectul.

Comisia Europeană a transmis că prevederile privind integritatea vor fi analizate în cadrul celei de-a șasea și ultimei cereri de plată din PNRR. Cererea nu fusese încă depusă de autoritățile române, iar discuțiile tehnice dintre București și Bruxelles continuau până la termenul-limită de 31 august 2026.

Renew Europe pregătește o rezoluție privind România

Presiunile asupra Bucureștiului nu se limitează însă la problema banilor din PNRR.

Grupul de Monitorizare pentru Democrație, Statul de Drept și Drepturi Fundamentale din cadrul Comisiei LIBE a Parlamentului European a organizat marți, 1 septembrie, două reuniuni dedicate situației din România și controverselor legate de Legea integrității.

La prima întâlnire, desfășurată cu ușile închise, au fost ascultați reprezentanți ai Comisiei Europene și ai unor organizații și structuri din domeniul justiției și al societății civile. Ulterior, membrii grupului au discutat cu reprezentanți ai autorităților române, inclusiv oficiali ai Ministerului Justiției, ai CSM și ai Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La finalul discuțiilor, Sophie Wilmes, președinta grupului de monitorizare, a transmis că unele dintre problemele ridicate sunt considerate îngrijorătoare din perspectiva statului de drept și a anunțat intenția de a propune o rezoluție pentru următoarea sesiune plenară a Parlamentului European.

„Stimați colegi, în urma întâlnirii noastre de ieri privind România, considerăm că o serie de aspecte ridicate sunt deosebit de îngrijorătoare din perspectiva statului de drept. Așa cum s-a menționat în cadrul întâlnirii, am dori, prin urmare, să propunem o rezoluție a grupului pentru următoarea sesiune plenară”, se arată în mesajul transmis eurodeputaților.

În replică, europarlamentarul Maria Grapini a pus la îndoială șansele ca o asemenea rezoluție să fie adoptată în plen și a criticat presiunile exercitate asupra Parlamentului României.

„Pentru mine este de absolut de neînțeles, am crezut că s-au potolit după ce au văzut că domnul Weber a revenit la acea scrisoare, după ce noi, grupul S&D, am spus că de fapt nu este nicio încălcare a statului de drept, că de fapt este o presiune, nu este o scrisoare administrativă ce au făcut ei, ci o presiune asupra unui Parlament Național, ceea ce este fără precedent, parlamentele naționale sunt independente și pot să voteze legi așa cum au conștiința și cunoașterea. Procedura există. Eu nu sunt sigură că va ajunge, colegiul președinților de la toate grupurile decid. Este o rușine”, a declarat Maria Grapini, la Antena 3 CNN. 

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite