Bebeluș de opt luni, mort în condiții suspecte. Nu au fost găsite urme de violență pe corpul copilului

0
Publicat:

Un bebeluș de opt luni a murit în condiții suspecte în județul Galați. Incidentul a fost anunțat la 112 chiar de mama copilului. Medicul sosit la fața locului nu a găsit urme de violență pe corpul copilului.

Polițiștii au deschis o anchetă în acest caz FOTO: Arhivă
Polițiștii au deschis o anchetă în acest caz FOTO: Arhivă

Potrivit IPJ Galați, marți, 13 decembrie, o femeie de 35 de ani, din localitatea Negrilești, a sunat la numărul unic de urgență 112.  Aceasta a povestit anchetatorilor că și-a găsit copilul, un bebelușul de opt luni, decedat. Echipa medicală și polițiștii nu au găsit urme de violență pe corpul micuțului. Corpul a fost trimis la Medicina Legală.

„La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Tecuci, dar și un echipaj de la ambulanță, iar cadrele medicale au constatat decesul. Din primele verificări efectuate la fața locului și în urma examinării sumare a cadavrului fetiței de 8 luni, nu au fost constatate urme de violență pe cap, corp sau membre. Trupul acesteia a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Galați, în vederea efectuării necropsiei pentru a se stabili cauza decesului”, a anunțat Inspectoratul Județean de Poliție Galați. 

Polițiștii au întocmit dosar penal pentru infracțiunea de ucidere din culpă și continuă cercetările. 

Împușcături lângă Palatul de Justiție din Galați

O persoană a fost rănită la Galați, împușcată cu un pistol cu bile de cauciuc. Incidentul a avut loc luni dimineață, 12 decembrie, pe un bulevard din apropierea Palatului de Justiție. Agresorul este căutat de polițiști.

Incidentul armat s-a produs înainte de ora 10.00, în orașul Galați. Martorii au povestit că la o cafenea din zonă s-au auzit împușcături. Polițiștii sosiți la fața locului au stabilit că a fost vorba despre un conflict în care au fost implicate mai multe persoane.

Polițiștii au aflat cine sunt persoanele implicate în conflict. Victima a ajuns la spital.

„În scurt timp au fost identificate toate persoanele implicate în acest conflict, și a fost depistat atât agresorul, un bărbat de 33 ani, din municipiul Galați, cât și persoana rănită care a fost transportată la spital. Armă folosită a fost un pistol cu bile de cauciuc, deținută legal de bărbatul de 33 ani”, au explicat polițiștii gălățeni. 

În baza probatoriului administrat, bărbatul de 33 de ani, a fost reținut pe o perioadă de 24 de ore, iar în cursul zilei de marți, 13 decembrie, acesta va fi prezentat la Tribunalul Galați, cu propunere de arestare preventivă, pentru comiterea unei tentative la infracțiunea de omor, uz de armă fără drept și tulburarea ordinii și liniștii publice.

„Cercetările sunt continuate de către procurorul de caz din cadrul parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați, pentru a se stabili întreaga participație a tuturor celor implicați și luarea măsurilor legale care se impun”, a transmis Poliția Galați.

Evenimente

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite