Pericol public pe şosele. Şofer drogat cu metamfetamină, incoerent la volan

0
0
sursa: Arhiva
sursa: Arhiva

Un şofer în vârstă de 34 de ani a fost prins de poliţie drogat la volan pe un drum naţional din judeţul Galaţi. Acesta a consumat metamfetamină după care a plecat la plimbare.

Potrivit IPJ Galaţi, duminică noaptea, 7/8 august, în jurul orei 02.30, poliţiştii Secţiei 3 Poliţie Rurală Lieşti au oprit în trafic, pe DN25, în comuna Independenţa, un autoturism la volanul căruia au identificat un bărbat, de 34 de ani, din municipiul Galaţi.

Conducătorul auto a prezentat documentele, pentru control, comportându-se însă incoerent, astfel încât poliţiştii l-au testat cu aparatul Drugtest, rezultatul fiind pozitiv pentru metamfetamină.

„Asupra bărbatului, poliţiştii au găsit două punguţe sigilate, într-una  fiind câteva cristale dintr-o substanţă albă,  iar în cealaltă, fragmente vegetale, acestea fiind ridicate,  în vederea continuării cercetărilor”, a anunţat Inspectoratul Judeţean de Poliţie Galaţi.

Şoferul drogat a fost condus la spital, pentru prelevarea de mostre biologice şi stabilirea prezenţei substanţelor psihoactive în organism. 

Poliţiştii au întocmit un dosar penal în acest caz.

Vă recomandăm să mai citiţi: 

Un bărbat beat a adormit la volanul maşinii într-o intersecţie din Galaţi. A încurcat circulaţia aproape trei ore VIDEO

Un poliţist de frontieră s-a urcat băut la volan şi s-a răsturnat pe un câmp, la ieşirea din oraşul Galaţi 

Mai multe - Galaţi

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite