Băsescu dezinformează SRI-ul în dosarul "Cocoş în Herăstrău"
0Preşedintele a atacat Adevărul pentru că a dezvăluit implicarea sa în "împroprietărirea" societăţii "Trei Cocoşi", din Parcul Herăstrău. Bilanţul SRI a devenit, ieri, pentru
Preşedintele a atacat Adevărul pentru că a dezvăluit implicarea sa în "împroprietărirea" societăţii "Trei Cocoşi", din Parcul Herăstrău.
Bilanţul SRI a devenit, ieri, pentru preşedintele Traian Băsescu, un prilej de a-şi rezolva conflictele personale. Apelând la artificii de logică, preşedintele a încercat să demonstreze că este acuzat de corupţie doar pentru că el luptă împotriva corupţiei. Preşedintele a făcut referire la articolul "Axa <> , sub spectrul sechestrului", apărut, ieri, în Adevărul, şi a încercat să se disculpe, prezentând adevăruri trunchiate. A uitat însă că "probele din dosar" se află, cu siguranţă, şi în gestiunea SRI-ului.
"Sunt patroni interesaţi de anumite campanii de presă. Atunci când lupţi cu corupţia, prima reacţie este să-ţi demonstreze că tu eşti corupt", a spus Băsescu. El a dat ca exemplu articole apărute în presa de ieri, referindu-se la ancheta Adevărului, publicată sub titlul "Axa imobiliară <> , sub spectrul sechestrului". Însă, prin artificiul de logică prin care preşedintele încearcă să-şi justifice implicarea în cazul sus-amintit, dezinformează SRI-ul şi, implicit, opinia publică. "Vezi un articol despre cum am împiedicat restituirea unui restaurant în Parcul Herăstrău. Este arhicunoscut că acel restaurant a fost vândut printr-o hotărâre a unui primar de sector către cel care îl avea închiriat", încerca să se disculpe, public, preşedintele.
Dovezile implicării actualului preşedinte
Adevărul a prezentat, în exclusivitate, culisele afacerii în urma căreia firma "Trei Cocoşi" SRL a cumpărat, în Parcul Herăstrău, cu nici 100.000 de euro, două imobile care azi valorează peste patru milioane de euro. Afacerea a constat în cumpărarea a două imobile revendicate şi, ulterior, a concesionării pentru 49 de ani a terenului aferent, la un preţ mult mai mic decât cel al pieţei de atunci, în cea mai râvnită zonă a Capitalei. Legalitatea afacerii este acoperită prin Legea 550/2002, făcută, după cum spunea primarul Andrei Chiliman, "pentru clientela politică". Într-o primă fază, în 2001, Primăria Capitalei a închiriat spaţiul din şoseaua Nordului 7-9 firmei conduse de Dorin Cocoş, firmă la care acţionar mai era şi şi generalul de justiţie Gabriel Oprea. Într-o a doua fază, după intrarea în vigoare a Legii 10/2002, imobilele "Trei Cocoşi" au fost revendicate de Doina Iliescu, în calitate de moştenitor legal. Rolul major al primarului Capitalei, Traian Băsescu, a constat în respingerea Notificării prin care Doina Iliescu cerea retrocedarea imobilelor. Rezoluţia de respingere a fost com unicată Primăriei Sectorului 1, astfel încât aceasta să poată vinde imobilele firmei lui Dorin Cocoş. Ca un făcut, dispoziţia de respingere nu a ajuns şi la reclamantă, astfel încât aceasta nu a putut contesta, în termen legal, dispoziţia lui Băsescu de respingere a notificării. Doina Iliescu a aflat despre dispoziţia primarului Capitalei de pe internet. În acest context, reclamanta a declanşat un proces civil în instanţă, care se află încă pe rol. Nu a fost însă suficient pentru a convinge Primăria Capitalei să anuleze contractul care, conform art. 24 din Legea 550/2002, este "nul de drept". Practic, prin aceste chichiţe edilitare, s-a creat pârghia necesară parafării contractului de către fostul primar al sectorului 1 Vasile Gherasim. În acelaşi sens, acelaşi primar al Capitalei, Traian Băsescu, nu a uitat să dezinformeze Primăria Sectorului 1, comunicând faptul că nu există litigiu pentru imobilele în cauză.
Acum, când procesul civil intentat de Doina Iliescu este în desfăşurare, Primăria Capitalei este de două ori în culpă: faţă de moştenitori, care au fost văduviţi de proprietatea lor, şi faţă de SC "Trei Cocoşi" SRL, care, dacă vor pierde procesul, vor fi despăgubiţi de… Primăria Capitalei. Şi nu la preţul de garsonieră la care au fost vândute cele două imobile, ci la preţul pieţei. Adică milioane de euro din banii contribuabililor.
Vezi un articol despre cum am împiedicat restituirea unui restaurant în Parcul Herăstrău. Este arhicunoscut că acel restaurant a fost vândut printr-o hotărâre a unui primar de sector către cel care îl avea închiriat
Traian Băsescu, la bilanţul SRI
Avocatul Doinei Iliescu acuză: "Băsescu a încălcat Constituţia, Legea 10/2001 şi Legea 550/2002!"
"Băsescu trebuie să răspundă, Băsescu trebuie întrebat. Dacă a semnat ca primarul, Băsescu trebuie să răspundă tot ca el. În cazul nostru, Băsescu a încălcat în primul rând Constituţia, prin încălcarea dreptului la proprietate. În al doilea rând, a încălcat Legea 10/2001 şi Legea 550/2002. În al treilea rând, a încălcat Codul Civil. Şi va trebui să răspundă civil. Primăria Capitalei este în culpă şi faţă de <> , şi faţă de noi. Tot colectivul, de la ultimul raportor până la cel care a semnat dispoziţia, trebuie să răspundă, trebuie să plătească", spune Lea Pardău, avocata moştenitorilor din Herăstrău.
Firma "Trei Cocoşi" câştigă şi când pierde
SC "Trei Cocoşi" SRL poate să-şi permită chiar să piardă procesul cu moştenitorii celor două imobile din Herăstrău.
Asta pentru că, în varianta în care va pierde, conform Codului Civil, va trebui să fie despăgubită de primărie.
Şi nu oricum, ci la preţul de piaţă actualizat. Adică primăria ar trebui să-i dea lui Cocoş, din banii contribuabililor, câteva milioane bune. De euro. În varianta în care va câştiga <> , va putea oricum să înstrăineze imobilul la preţul pieţei.
Ingineria este fără cusur. Şi fără precedent. Cu mai puţin de 100.000 de euro investiţi, <> ar putea câştiga, după revânzare, conform analiştilor imobiliari, între 1-1,5 şi 4-5 milioane de euro pe imobil. La pachet, cam 10 milioane de euro. Şi într-un caz, şi-n altul, <> este în câştig.
În schimb, în ambele variante, primăria este de două ori în culpă: şi faţă de Doina Iliescu, şi faţă de "Trei Cocoşi".
Şomerii din SRI, reangajaţi în presă
Preşedintele României a sugerat că aceia care duc astfel de campanii de presă împotriva sa sunt foşti angajaţi ai serviciilor secrete. Băsescu a povestit cum a observat, în presă, un articol care începea cu cuvintele "se spune că". Preşedintele a precizat că nu a mai văzut din 1992 astfel de formulări, de pe vremea când era ministru al transporturilor şi primea informări care începeau exact cu aceste cuvinte. "Era greu să iei serios în atenţie o informare care începea cu <> ", a adăugat Băsescu. El a menţionat că articolul pe care l-a văzut ieri începea exact cu această formulare: "Se spune că". "Probabil că cei trecuţi în rezervă de la SRI sunt activi în a scrie articole, dar sunt cei trecuţi în rezervă de prin '91-'92", a spus preşedintele României.
În cazul nostru, Băsescu a încălcat în primul rând Constituţia, prin încălcarea dreptului la proprietate. În al doilea rând, a încălcat Legea 10/2001 şi Legea 550/2002. În al treilea rând, a încălcat Codul Civil
Lea Pardău-avocat























































