„Au luat-o de aripi și au cărat-o pe plajă”. Două turiste au mutat drona cu explozibil descoperită miercuri în Olimp, înainte să ajungă geniștii
Drona cu încărcătură explozivă descoperită miercuri dimineață, pe plaja din stațiunea Olimp, a fost detonată controlat de geniști. Înainte de sosirea autorităților, însă, două turiste au intrat în apă, au luat aparatul și l-au mutat câțiva metri, până în apropierea șezlongurilor.

Incidentul a declanșat o alertă de securitate în stațiune. Drona a fost observată în jurul orei 6:15, în timp ce plutea în apropierea țărmului. Un turist aflat pe plajă a sesizat autoritățile, apelând numărul de urgență 112, și le-a transmis fotografii cu obiectul suspect.
Până la sosirea echipelor specializate, două femei au intrat în apă și au tras drona pe uscat. Aparatul a ajuns la doar câțiva metri de șezlonguri și la aproximativ 100 de metri de faleză și de cele mai apropiate hoteluri.
„Era în buza mării așa, ajungea un pic apa la ea și o mișca, dar atât. Am sunat la 112, mi s-a cerut să trimit și niște poze, am trimis pozele și ne-am dus pe dig. Ceea ce este îngrijorător este faptul că oamenii nu conștientizează pericolul. Au venit două doamne care pur și simplu au luat drona de aripi și au cărat-o cam 5 metri pe interiorul plajei. Mi se pare un risc extraordinar”, a declarat un martor pentru știrileprotv.ro.
Turiștii aflați pe plaja din Olimp au fost evacuați, iar zona a fost izolată de polițiști și jandarmi pe o rază de aproximativ 500 de metri. Autoritățile au transmis și un mesaj RO-Alert, prin care oamenii au fost avertizați cu privire la operațiunea de detonare controlată și li s-a cerut să păstreze distanța.
Salvamarii au primit, la rândul lor, indicații să nu permită accesul turiștilor în zona securizată.
Geniștii au verificat drona și au înlăturat încărcătura explozivă. Aceasta a fost amplasată într-o groapă săpată în nisip și acoperită, după care a fost detonată în condiții controlate.
La finalul intervenției, fragmentele rămase din dronă au fost ridicate și trimise pentru expertiză.
Autoritățile le recomandă oamenilor să nu atingă și să nu mute obiectele suspecte sau resturile care ar putea proveni de la drone ori alte aeronave, deoarece acestea pot conține explozibili.
„În cazul în care descoperiți un obiect plutitor sau resturi ce par a proveni dintr-o dronă ori dintr-o aeronavă de mici dimensiuni, pe plajă, pe mare, pe câmp sau în orice alt loc, vă rugăm să nu le atingeți și să nu le mutați, întrucât ar putea conține explozibil. Îndepărtați-vă la o distanță sigură și anunțați de îndată autoritățile, apelând numărul unic de urgență 112”, a declarat Daniel Nistor, purtător de cuvânt al MApN.




















































