Video „A fost o criză politică care ne-a depășit previziunile”. Nicușor Dan s-a adresat șefilor misiunilor diplomatice
Preşedintele Nicuşor Dan i-a primit, marţi, 1 septembrie, la Palatul Cotroceni, pe şefii misiunilor diplomatice şi ai oficiilor consulare româneşti din străinătate, aflaţi în aceste zile la Bucureşti la Reuniunea Anuală a Diplomaţiei Române.

„Îmi pare rău că nu am reușit, așa cum ne-am fi dorit, să realizăm rotația în cursul acestei veri. A fost o criză politică care ne-a depășit previziunile și sper ca, în relația cu viitorul Guvern, oricare va fi el, să reușim să găsim poziția potrivită pentru Ministerul de Externe. Pentru că există, știm toți, există chestiuni logistice importante, amânate, și pe partea de finanțare, și pe partea de sedii administrative ale României în afară, și politică externă, inclusiv din perspectivă economică, este o zonă asupra căreia trebuie să ne concentrăm, deci sper că, pe partea administrativă, vom avea niște progrese în cursul anului care urmează”, a spus președintele la șefilor misiunilor diplomatice şi ai oficiilor consulare româneşti din străinătate, aflaţi în aceste zile la Bucureşti la Reuniunea Anuală a Diplomaţiei Române.
Președintele a spus că România este un contributor la securitatea transatlantică, a Flancului estic şi a regiunii în care ne găsim.
Şeful statului a spus că diplomaţia română are trei obiective: consolidarea securităţii, comunităţile româneşti din afara graniţelor şi diplomaţia economică. „Pe unele am progresat mai mult, pe altele mai puţin. Anul acesta va fi mai bun", a afirmat preşedintele.
În ceea ce priveşte securitatea, Nicuşor Dan a precizat că România a încercat să îşi consolideze rolul în interiorul formatelor multilaterale.
„Am avut Summitul B9 la București, cu participarea Secretarului General NATO, cu participarea Statelor Unite, a Ucrainei, și o declarație a Summitului importantă în perspectiva Summitului NATO de la Ankara. Suntem parte din acest nou format al Flancului Estic în interiorul Uniunii Europene, Formatul Helsinki.
Am participat la Board of Peace, participăm în mod activ la Coaliția de Voință. Acolo, în fiecare din aceste formate, exprimăm punctul de vedere al României pe chestiuni de securitate și suntem activi, așa cum ne dorim să fie și relația partenerilor înspre noi. Parteneriatul cu Statele Unite, foarte important pentru România. Aici, în opinia mea, am progresat și ne dorim, dincolo de parteneriatul de securitate, care progresează, ne dorim o prezență economică mai importantă a companiilor americane în România.
Ne concentrăm în acest climat de securitate pe parteneriate bilaterale cu componentă de apărare, care se consolideze securitatea pe care ne-o dă participarea în formate multilaterale”, a spus șeful staului.
Pe amenințări hibride, președintele spune că s-au făcut progrese, iar în ceea ce privește relația cu Uniunea Europeană, urmează un an important, cu decizii majore care privesc Cadrul Financiar Multianual.
„Sperăm să avem un buget european în 2028-2034 până la sfârșitul acestui an. Și aici vreau să remarc faptul că România a coordonat declarația comună a grupului „Prietenii Coeziunii”, 16 state care acționează împreună, înțelegând că au interese comune în ceea ce privește arhitectura viitorului buget european. Ne interesează foarte mult procesul de extindere, în special pentru Republica Moldova, dar și pentru Ucraina și Balcanii de Vest. Ne interesează foarte mult arhitectura de securitate în interiorul Uniunii Europene. Și am menționat participarea la acest Format Helsinki. Și ne interesează, de asemenea, să fim contributori în ceea ce privește presiunea hibridă, fenomen în parte nou, în care e important să colaborăm pentru a găsi soluțiile cele mai bune”, a mai spus Nicușor Dan.
Relația cu Republica Moldova
În ce privește vecinătatea imediată, președintele a menționat Coaliția de Voință, amintind că România își dorește o încetare cât mai rapidă a războiului din Ucraina și o pace solidă în regiune.
„Pentru asta, sprijinim și bilateral, și în formate multilaterale Ucraina, și sprijinim formele de presiune în special economică asupra Rusiei. Sprijinim procesul de integrare pentru Moldova, Ucraina, Balcanii de Vest, fără să ne abatem de la principiul merit-based, și salutăm deschiderea pentru Moldova și Ucraina a clusterelor de negociere. Relația cu Republica Moldova rămâne una extrem de importantă pentru politica noastră externă și mă bucur că am progresat în elemente concrete de sprijin, inclusiv interconexiuni energetice cu Republica Moldova. Marea Neagră - importantă pentru securitatea României, importantă pentru securitatea Europei, importantă în perspectivă pentru relația economică cu zona Caspică și cu Asia în general, și avem progrese pe hub-ul european de securitate maritimă”, a mai transmis președintele.



















































