A fost lansată licitația pentru contractul de supervizare a Drumului Expres Bacău - Piatra Neamț
0Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR) a lansat o licitație pentru achiziția serviciilor de supervizare a lucrărilor la Drumul Expres Bacău - Piatra Neamț, cu o lungime de 51 de kilometri. Valoarea contractului este estimată între 74,3 și 87,77 milioane de lei, fără TVA.

Potrivit anunţului de participare, contractul vizează asigurarea serviciilor de supervizare pentru acest obiectiv de investiţii, iar termenul-limită pentru depunerea ofertelor este 8 iunie 2026, ora 15:00, scrie Agerpres.
Durata contractului este de 112 luni, din care 12 luni pentru proiectare, 36 de luni pentru execuţia lucrărilor, 60 de luni pentru perioada de garanţie şi patru luni pentru închidere şi recepţia finală.
Licitația este deschisă, iar firmele trebuie să aibă o cifră de afaceri de cel puțin 33,5 milioane de lei în fiecare dintre anii 2023, 2024 și 2025, precum și experiență în proiecte rutiere de minimum 20,2 milioane de lei, fără TVA.
Conform documentaţiei, semnarea contractului este condiţionată de obţinerea finanţării lucrărilor din fonduri europene nerambursabile şi/sau de la bugetul de stat, precum şi de încheierea contractului de proiectare şi execuţie pentru acelaşi obiectiv.
Proiectul drumului expres include 30 de structuri (poduri, pasaje și viaducte) cu o lungime totală de circa 16 kilometri, două viaducte de peste 1.000 de metri, cinci noduri rutiere majore, precum și spații de servicii și un centru de întreținere.
Pe traseul care se desfășoară în județele Bacău și Neamț este prevăzută și plantarea a aproximativ 20 km de perdele forestiere.























































