58 de cazuri de West Nile raportate în România în această vară. Trei persoane au murit | adevarul.ro

58 de cazuri de West Nile raportate în România în această vară. Trei persoane au murit

Publicat:
0
1 live

Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) anunță 58 de cazuri de infecție cu virusul West Nile în România, raportate în perioada 3 iunie – 2 septembrie. Dintre acestea, 47 au fost confirmate prin teste de laborator, iar alte 11 sunt considerate cazuri probabile.

58 de cazuri de infecție cu virusul West Nile în România.
58 de cazuri de infecție cu virusul West Nile în România. Foto: Arhivă

În același interval, trei persoane infectate au murit. Potrivit datelor transmise de INSP, toate cele trei victime erau persoane în vârstă și aveau și alte probleme de sănătate.

Bucureștiul, zona cu cele mai multe cazuri

Cele mai multe îmbolnăviri au fost raportate în București, unde au fost identificate 25 de cazuri. Urmează județele Ilfov, cu șase cazuri, și Călărași și Giurgiu, cu câte patru, potrivit știrileprotv.ro. 

Alte cazuri au fost înregistrate în Ialomița (3), Cluj (2), Suceava (2), Teleorman (2), precum și în Argeș, Bihor, Brăila, Botoșani, Galați, Harghita, Iași, Mureș, Satu Mare și Vaslui, câte un caz.

Cum poate fi redus riscul de infectare

Specialiștii recomandă populației să limiteze contactul cu țânțarii, principalii vectori ai virusului West Nile. Printre măsurile indicate se numără purtarea hainelor care acoperă cât mai mult pielea și folosirea substanțelor repelente.

INSP recomandă, de asemenea, utilizarea insecticidelor în locuințe și în apropierea acestora, montarea plaselor de protecție la ferestre și eliminarea surselor de apă stagnantă din gospodării.

Bălțile din jurul caselor ar trebui desecate, iar recipientele în care se poate acumula apă trebuie golite. Specialiștii recomandă și îndepărtarea gunoiului menajer, pentru a reduce condițiile favorabile înmulțirii țânțarilor.

ECDC avertizează asupra extinderii virusului în Europa

Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor (ECDC) atrage atenția că circulația virusului West Nile are loc în același timp cu extinderea în Europa a unor specii invazive de țânțari.

Céline Gossner, expert ECDC în domeniul bolilor transmise prin alimente și apă, al bolilor transmise prin vectori și al zoonozelor, susține că este nevoie de măsuri coordonate între statele europene. Acestea ar trebui să includă monitorizarea populațiilor de țânțari, implicarea comunităților și aplicarea unor metode specifice de control, precum și evaluarea efectelor acestora asupra mediului.

În Europa, cele mai multe infecții cu virusul West Nile apar în lunile de vară și toamnă. Perioada cu cea mai intensă transmitere este, de regulă, august și începutul lunii septembrie.

Datele ECDC indică România printre țările europene cu o răspândire geografică importantă a cazurilor de West Nile. În țara noastră au fost raportate infecții dobândite local în 14 zone, ceea ce plasează România pe locul al treilea între cele 12 state europene raportate, după Italia și Grecia.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite