Ziua internaţională pentru nonviolenţă în şcoli. Mesajul ministrului Educației

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ziua internaţională pentru nonviolenţă în şcoli este sărbătorită, anual, la data de 30 ianuarie, în şcolile din întreaga lume. Este ziua în care se pledează pentru o educaţie în armonie, toleranţă, solidaritate, respect pentru drepturile omului, nonviolenţă şi pace.

Violența, un comportament care a devenit aproape normal în școli. Susa foto: arhivă
Violența, un comportament care a devenit aproape normal în școli. Susa foto: arhivă

Ultimul studiu al organizației Salvați copiii arată că 82% dintre elevi au fost martori ai situaţiilor de bullying în şcoală. În acest context, ministrul Educaţiei, Ligia Deca, afirmă că este necesar să se identifice cauzele manifestărilor violente, iar educaţia trebuie privită nu doar ca pe o formă de transmitere a cunoştinţelor academice, ci şi ca pe un instrument-cheie pentru reglarea comportamentelor.

Ligia Deca, despre combaterea violenței în școli

"Astăzi marcăm Ziua internaţională pentru nonviolenţă în şcoli, un prilej de reflectare şi, mai ales, de implicare activă în promovarea valorilor precum toleranţa şi respectul reciproc. Este nevoie să identificăm cauzele manifestărilor violente şi să privim educaţia nu doar ca pe o formă de transmitere a cunoştinţelor academice, ci şi ca pe un instrument-cheie pentru reglarea comportamentelor. De aceea, din rolul de ministru al Educaţiei, am transformat combaterea violenţei într-un obiectiv fundamental şi am implementat măsuri care să aducă în atenţia noastră, a tuturor, necesitatea de a spune nu violenţei", a scris Ligia Deca pe Facebook, cu prilejul Zilei internaţionale pentru nonviolenţă în şcoli.

Printre acţiunile derulate în acest sens, ministrul Educaţiei a enumerat includerea în Legile Educaţiei a Planului Naţional pentru Siguranţă în Învăţământul Preuniversitar & Planul Naţional de Combatere a Violenţei Şcolare, elaborarea şi aprobarea Procedurii privind managementul cazurilor de violenţă, derularea mai multor campanii în cadrul cărora au fost transmise mesaje publice de combatere a fenomenului de violenţă în şcoli, printre care şi "Împreună prindem curaj!", prioritizarea activităţilor de prevenire şi reducere a faptelor de violenţă, respectiv a consumului de substanţe psihoactive în cadrul programului "Şcoala altfel".

De asemenea, susţine ministrul, au fost alocaţi peste 280.000 de euro pentru activităţi cu scopul combaterii violenţei în şcoli, pentru cel puţin 250 de şcoli, estimând 20.000 de elevi şi 10.000 de părinţi beneficiari. "Îmi doresc ca solidaritatea şi toleranţa să nu rămână doar cuvinte, ci principii de bază pe care să le vedem implementate în fiecare şcoală din România, iar pentru asta voi continua să muncesc!", a mai scris Deca.

UNICEF: 1 din 3 elevi, victimă a bullying-ului în școală

Statisticile UNICEF arată că mai mult de 1 din 3 elevi cu vârste cuprinse între 13 şi 15 de ani se confruntă cu bullying-ul, aproximativ 1 din 3 elevi cu vârste cuprinse între 13 şi 15 de ani sunt implicaţi în lupte fizice, aproximativ 500 de atacuri asupra şcolilor au fost înregistrate sau verificate în Republica Democratică Congo, Sudanul de Sud, Siria şi Yemen în 2017, în timp ce aproape 720 de milioane de copii de vârstă şcolară trăiesc în ţări în care pedeapsa corporală la şcoală nu este interzisă în totalitate. 

Între 2005 şi 2020, Naţiunile Unite au verificat peste 13.900 de incidente de atacuri, inclusiv atacuri directe sau atacuri în care nu a existat o distincţie între obiectivele civile şi cele militare, asupra unităţilor educaţionale şi medicale şi asupra persoanelor protejate, inclusiv a elevilor şi a copiilor internaţi în spital şi a personalului şcolar şi sanitar.

În 2019, UNICEF a realizat un sondaj în rândul tinerilor, în care aceştia au fost întrebaţi despre experienţele lor cu violenţa în şcoli. Rezultatul sondajului a fost grupat în Manifestul pentru tineret #ENDviolence, care a fost prezentat miniştrilor la Forumul Mondial al Educaţiei din ianuarie 2019. Peste un milion de tineri din 160 de ţări au participat la sondaj, iar răspunsul a fost copleşitor, 2 din 3 spunând că sunt îngrijoraţi de violenţa din şcoli şi din jurul lor. Tinerii, împreună cu UNICEF, s-au angajat, astfel, să depăşească tabuurile şi victimizarea din jurul raportării violenţei şi să colaboreze cu autorităţile profesorii, consilierii, reprezentanţi ai comunităţii şi alţi elevi, pentru a preveni violenţa în şcoli şi a găsi soluţii la faptele deja petrecute. De asemenea, s-au angajat să creeze canale conduse de tineri pentru raportarea violenţei în mediul şcolar, se mai arată pe site-ul Unicef.

Ce este bullying-ul

Violenţa psihologică sau bullying-ul este definit ca fiind "acţiunea sau seria de acţiuni fizice, verbale, relaţionale şi/sau cibernetice, într-un context social dificil de evitat, săvârşite cu intenţie, care implică un dezechilibru de putere, ce au drept consecinţă atingerea demnităţii ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare, îndreptate împotriva unei persoane sau grup de persoane şi vizează aspecte de discriminare şi excludere socială, care pot fi legate de apartenenţa la o anumită rasă, naţionalitate, etnie, religie, categorie socială sau la o categorie defavorizată ori de convingerile, sexul sau orientarea sexuală, caracteristicile personale, acţiune sau serie de acţiuni, comportamente ce se desfăşoară în unităţile de învăţământ şi în toate spaţiile destinate educaţiei şi formării profesionale", se arată în textul legii.

Legea bullying-ului în România

În iunie 2020, Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi specialiştii cooptaţi în grupul de lucru de profil au elaborat normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 221/2019 prin care este prevenit şi combătut bullying-ul în spaţiile destinate învăţământului. 

Astfel, pentru prevenirea violenţei psihologice-bullying, normele de aplicare a Legii bullying-ului spun că, în fiecare unitate de învăţământ va fi înfiinţat un grup de acţiune anti-bullying din care vor face parte maximum 10 membri. Între aceştia se vor regăsi directorul unităţii de învăţământ, profesorul consilier şcolar, trei cadre didactice formate în problematica violenţei, inclusiv a violenţei psihologice-bullying, doi sau mai mulţi reprezentanţi ai elevilor, un reprezentant al părinţilor, reprezentanţi ai autorităţii locale. Rolul acestui grup este prevenirea, identificarea şi soluţionarea faptelor de bullying comise între elevi, prin acţiuni fizice, verbale, relaţionale şi/sau cibernetice.

Fiecare unitate de învăţământ are obligaţia de a introduce în Regulamentul de Ordine Interioară (ROI) obiectivul "şcoală cu toleranţă zero la violenţă". În plus, pentru a veni în sprijinul cadrelor didactice, în perioada următoare, Ministerul Educaţiei şi Cercetării ar urma să realizeze Ghiduri de bune practici pe cicluri de învăţământ, privind modul de interacţiune şi de intervenţie în situaţiile de violenţă psihologică-bullying, se mai arată în Normele metodologice citate. 

Ziua internaţională pentru nonviolenţă în şcoli este o sărbătoare fondată în 1964, la Mallorca, de poetul spaniol Llorenc Vidal Vidal, fiind influenţat de Lanza del Vasto, un discipol direct al lui Gandhi. Ziua internaţională pentru nonviolenţă în şcoli este o iniţiativă non-guvernamentală, internaţională şi de pionierat, la care sunt invitate să participe centre educaţionale de toate standardele şi din toate ţările.

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite