Primarul comunei unde o profesoară a fost agresată sexual de elevi crede că a găsit soluția: „De cinci ani vreau să închid școala“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Adrian Ungureanu, primarul comunei prahovene Brebu, unde trei elevi au agresat sexual o profesoară de engleză, spune că de cinci ani vrea să închidă școala unde s-a produs incidentul.

Adrian Ungureanu (dreapta), primarul comunei Brebu FOTO Facebook/Primăria Brebu
Adrian Ungureanu (dreapta), primarul comunei Brebu FOTO Facebook/Primăria Brebu

Pe 6 aprilie a.c., trei elevi, doi de clasa a VIII-a și un altul de clasa a VII-a, au agresat-o sexual pe profesoara de engleză de la școala din cătunul Pietriceaua, comuna Brebu, județul Prahova.

Profesoara agresată are 20 ani la catedră și gradul didactic I. Școala i-a sancționat pe cei trei elevi agresori cu scăderea notei la purtare (4), dându-le mustrare scrisă, iar colegii de clasă au primit observație scrisă

Adrian Ungureanu, primarul comunei Brebu, a vorbit în exclusivitate cu ”Adevărul” legat de acest caz revoltător.

„Ăsta nu-i învățământ”

„Evenimentul din școală desigur ne-a oripilat și a adus o mare pată comunității. Părinții celor trei copii nu știu ce fac cu adevărat copiii la școală, au o pregătire minimă, sunt bine intenționați, dar... dar. Luni, 10 aprilie, a venit la mine părintele unuia dintre cei trei copii. Era bine intenționat, a zis că la școală dirigintele a lăudat copilul și ea habar nu avea de nimic. Părinții celor trei elevi sunt cofetari, brutari, tinichigii auto. Din spusele elevilor, la orele de engleză doamna profesoară îi provoca să-i facă așa ceva, iar elevul needucat în cap, cu TikTok și alte democrații pe net, necontrolat, fără frică de nimeni, a evoluat ca-n film”, a precizat pentru „Adevărul” primarul Adrian Ungureanu.

Primarul comunei Brebu arată și experiență în calitate de cadru didactic. El spune că în urmă cu câțiva ani a solicitat conducerii școlii din cătunul Pietriceaua să asiste la ore, însă a fost refuzat de fiecare dată.

Știți de ce am fost refuzat să asist la ore? Învățământul este varză, iar eu nu aveam milă de nimeni. Știau că nu ascund nimic, că nu fac gașcă cu incompetenții, că le schimb strategiile didactice. Mai mult, de cinci ani vreau să închid școala din satul cu pricina și să aduc ciclul 2, clasele V-VIII, un număr de aproximativ 30 copiii cu două autobuze la Brebu. Sunt 5 kilometri și se fac în 10 minute. Dar se preferă să se piardă vremea, să ia bani nemunciți, să admire natura, să-și umple portbagajul cu ouă, carne, brânză. 15 cadre fac naveta plătită și primesc salarii cumulate de 34.000 lei lunar în total pentru câteva zeci de elevi. Ăsta nu-i învățământ, a mai declarat primarul Adrian Ungureanu.

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite