Ora de sport care „le strică media” elevilor agită spiritele. „Nici la Matematică nu ia toată lumea 10”

0
Publicat:

O situație expusă pe un grup al părinților de pe o rețea de socializare scoate la iveală o adevărată practică. Anumiți părinți obțin pentru copiii lor scutiri de la ora de Educație Fizică, de teama unor note mici care le-ar putea compromite elevilor șansele la o bursă școlară. Profesorii explică ce iau în calcul la notare.

Orele de educație fizică încep să fie evitate FOTO: arhiva Adevărul
Orele de educație fizică încep să fie evitate FOTO: arhiva Adevărul

Cazul expus de un părinte pe o rețea de socializare făcea referire la faptul că o elevă a aflat acum, în aprilie 2024, că are o notă 7 la Educație Fizică, în urma unei evaluări din octombrie 2023. În decembrie, părinții au depus o adeverință medicală și de atunci eleva nu mai face ora de Sport. Profesorul insistă însă acum ca eleva să mai susțină o probă și să i se poată încheia media. Părintele întreabă cât este de legală această situație, iar de aici au început discuțiile, unii părinți dezvăluind situații asemănătoare și mărturisind că după o notă mai mică acordată în urma susținerii probelor sportive au decis, la rândul lor, să depună scutiri medicale și să-i „salveze” pe copii de notare.

Eu nu înțeleg cât de tâmpit să fii, ca profesor, să dai unui copil I sau S, la sport. Nu e o școală cu profil sportiv, unde ai zice că e mai competitiv. Și apoi se miră de ce părinții le scot copiilor scutire medicală. De ce aș accepta, ca părinte, ca un tâmpit să îi strice copilului media, cu nota la sport?”, este unul dintre comentarii.

Deși folosesc un limbaj mai puțin agresiv, și alți părinți scriu că au ales aceeași soluție, aceea de a obține scutire medicală pentru copiii lor, tot de teama unei note care ar împiedica elevul să aibă „10 pe linie”. Alți părinți în schimb sunt de partea profesorilor și spun că notarea are la bază bareme clare. În plus, să nu participi la ora de Sport, în condițiile în care copiii din generațiile actuale oricum fac foarte puțină mișcare, ar fi din start o decizie proastă, spun alți părinți.

Un elev care are aptitudini la sport și vede că li se acordă nota 10 și celor care nu au poate reclama acest aspect. Problema nu e la profesorii care respectă baremele, ci la cei care le fac. La rezistență, de exemplu, știu că e greu. Dar repet: la bareme ar trebui umblat, oficial, nu să luăm de urechi profesorii. Și nici scutirile fictive nu sunt o soluție”, este o altă opinie dintre cele peste 100 care s-au adunat între timp la postare.

În demersul de a afla de ce țin cont profesorii de sport atunci când acordă notele, cât de greu se poate obține nota maximă dacă se ține cont de barem, cum fac să-i atragă pe copii la ore, dar și cum îi conving pe părinți de importanța acestei discipline am stat de vorbă cu mai mulți profesori de educație fizică și sport.

„Secretul este să-i faci să vină cu zâmbetul pe buze”

Mircea Szylagyi este profesor de Educație fizică și sport și conduce o școală gimnazială din Slatina. Predă atât la clasele de învățământ primar, cât și la gimnaziu și spune că dacă sunt obișnuiți încă din clasele mici cu rigorile orei de Educație fizică elevilor nu le va fi nicidecum greu.

„Dacă au făcut sportul în clasele mici, clar trec baremele. Nu cred că este motiv de scutire o notă de 9. Așa, să-i retragem și de la Desen, că nici la Desen nu sunt toți de 10, și de la Muzică... (...)  Aici, părerea mea, părintele greșește. Aleargă după tot felul de burse și nu ne uităm de ce anume îl privăm pe copil”, spune profesorul.

Szylagyi adaugă de asemenea că la ora sa participă entuziast și elevul imobilizat în scaun cu rotile. „E în formație, dă ture, își ia mingea și se joacă cu mingea”, spune profesorul, explicând că nici notele pe care le acordă nu sunt mai mici de 9, pentru că toți elevii se implică. Notele se acordă pe module. „La modulul 1 îi faci săritura în lungime, la modulul 2 alergare de viteză... Nu îl notezi la prima oră. Nu dă nimeni - ai venit la școală, gata, hai să alergăm - pentru că omori copilul. Secretul este să-i faci să vină cu zâmbetul pe buze la ora de sport. Dacă îi iei fix după metodologie, atunci, da, o să ai scutiri grămadă”, este de părere Mircea Szylagyi.

Notarea, în funcție de nivelul clasei

Inspectorul școlar de Educație Fizică și Sport din cadrul IȘJ Olt, prof. Mirela Vanea, subliniază că notarea se face urmărindu-se criterii obiective, însă chiar și acestea sunt adaptate specificului clasei.   

„Colegii mei acordă notele în urma unor probe pe care elevii le susțin. Există, într-adevăr, niște bareme și, în funcție de evoluție, elevului respectiv i se acordă o notă. Dar cu siguranță, de cele mai multe ori colegii mei fac notarea în funcție de valoarea clasei”, a precizat Vanea.

Notarea în funcție de nivelul clasei nu înseamnă, în schimb, că toți elevii clasei vor avea 10. „Dacă dăm 10 la toți, ridicăm mediile și nu este corect, nu este o evaluare corectă. Nu cred că se întâmplă asta nici la alte discipline”, a completat Vanea.

Profesorul Tiberiu Moraru, care predă această disciplină la cel mai mare liceu din județul Olt, Colegiul Național „Ion Minulescu” Slatina, explică, la rândul său, că o reactualizare a baremelor s-ar impune, pentru că, deși sunt și elevi cu calități sportive deosebite care pot lua cu ușurință 10 aplicându-se strict baremul, cei mai mulți nu pot face asta.

„Dacă e să ne luăm după sistemul național de evaluare care n-a mai fost actualizat de ani de zile, da, sunt foarte mulți copii care nu pot lua 10, dacă aplicăm mot-a-mot baremul. Dar, fiind o disciplină școlară, nu e obligatoriu ca toată lumea să ia 10. Nici la Matematică nu ia toată lumea 10. (...) Nu cred că sunt copii corigenți la Sport. Marea problemă a părinților este că nu mai pot să ia 10 pe linie ca să-și ia bursă”, spune prof. Tiberiu Moraru.

La C.N. „Ion Minulescu”, explică în continuare profesorul, colegii de catedră au decis să facă o testare inițială a elevilor și în funcție de rezultate sunt ulterior adaptate baremele.

„Pe mine mă interesează progresul, nu neapărat să-l aduc la standardele stabilite în timpul când încă se făcea foarte mult sport”, adaugă Moraru. Potrivit profesorului, s-ar impune o revizuire a baremelor, pentru că a scăzut foarte mult nivelul de motricitate, însă nici atitudinea hiper-protectoare a părinților nu ajută.

În același timp, copii care au deficiențe neștiute ale coloanei vertebrale sunt observați în timpul orei de sport și astfel sunt orientați pentru un examen de specialitate, mai spun profesorii.

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite