Medicul Gabriel Diaconu, despre greva din Educație: „E o ceartă a adulților. Trebuie să stea la masă și să nu ia copii prizonieri“
0Rău a făcut Guvernul că nu i-a luat în seamă pe profesori. Cine își închipuia că aceștia glumesc, iată că greva durează de trei săptămâni și se joacă cu nervii tuturor. Medicul psihiatru Gabriel Diaconu trimite elevilor care au de susținut examene în această vară un mesaj de încurajare.
”După ce că sunteți cârpiți de emoție, că doar vin examenele, să mai și stați cu gândul dacă le mai dați, când le dați, cum le dați dar, mai ales, cum o să le treceți”, remarcă medicul psihiatru Gabriel Diaconu, pe pagina sa de Facebook.
Redăm mai jos întreaga postare:
Hei, puștime,
Aceste rânduri sunt despre voi. Mă gândesc că sunt puține șanse să le citiți voi direct. Poate vi le arată părinții. Sau poate, deși profii sunt înfuriați (și poate pe unii i-am înfuriat chiar eu), aveți un dirig sau o dirigă mai cumsecade.
Prin ”cumsecade” mă refer la apropierea de voi. Unii terminați clasa a VIII-a. Alții sunteți a XII-a. Ce pleașcă pe capul vostru, după ce că sunteți cârpiți de emoție, că doar vin examenele, să mai și stați cu gândul dacă le mai dați, când le dați, cum le dați dar, mai ales, cum o să le treceți.
Sunt mulți oameni cărora le pasă. Ce vreau să spun prin asta e că se și gândesc la voi, dar și că-și doresc să reușiți. Să treceți cu bine prin momentul ăsta al vieții.
Cred că trebuie să le aducem aminte oamenilor câteva lucruri despre voi.
Cei care dați BAC-ul, de bună seamă n-ați avut cea mai faină perioadă de liceu. Când a început pandemia de COVID abia intraserăți în clasa a IX-a. Ce-am făcut noi, atunci, ca țară, a fost să ne gândim cum să prevenim mai bine răspândirea unei boli infecto-contagioase care omora. Cât omora, cum omora, pe cine omora mai degrabă, asta nu știam foarte bine încă.
Așa că v-am ținut acasă. V-am trimis în online. Așa a fost 2020. Cu Zoom, cu Meets, cu soluții digitale de învățare. Cu păstrarea distanțelor sociale, purtat de mască, dar și – ca să fim cinstiți până la capăt – tot felul de soluții (unele absolut hilare) de-a ține, totuși, școală. De la panouri de plexiglas la reorganizarea claselor, băncilor. Au fost și momente de improvizație, și momente pe care, privind astăzi în urmă, le-am judecat prost, sau foarte prost.
Nu c-ar fi vreo scuză, dar ne gândeam, încă din vara lui 2020, că până la sfârșitul anului vom avea o soluție, un remediu. Nu era decât un an de sacrificiu.
”Lucrurile au luat-o și mai mult razna”
Dar în anul care a urmat lucrurile au luat-o și mai mult razna. Ne-am apucat de imunizat populația. Pe de-o parte ne doream să salvăm cât mai multe vieți. Pe de altă parte ne doream să facem din nou școlile, dar și locurile de muncă, spațiile publice, mall-urile și restaurantele, disponibile. Ne-am trezit că nu ne luptăm doar cu o boală. Pentru o perioadă bună de timp ne-am luptat unii cu alții. Cam cum se întâmplă și în zilele noastre de când profii voștri au organizat proteste. Mă gândesc că e (și) o sechelă a pandemiei. Pe unii oameni i-a adus la exasperare, dar le-a și trezit o răutate și-o indiferență pe care n-o aveau înainte. Sau o aveau, dar și-o manifestau altfel, sau în alte locuri.
România a învins pandemia. Cu prețul a sute de mii de internări. Cu prețul a zeci de mii de morți. Sunt sigur că știți asta. Pentru că mulți dintre voi ați pierdut bunici în anii ăștia care au trecut. Sau ați avut prieteni, colegi de clasă, rude care au pierdut rude.
E un lucru greu de trăit când ești copil. E cu atât mai greu când ești adolescent, și ar trebui să fie cei mai frumoși ani. Nu degeaba vi s-a spus ”copiii pandemiei”.
Dar a trecut și 2021. A venit 2022, primul an cât de cât normal.
Normal e mult spus. În 2022 colegii mei și cu mine am început să vedem din ce în ce mai mulți oameni tineri cu anxietate, stări de depresie, dificultăți școlare, probleme legate de statul pe internet, tulburări de somn. Poate că unii dintre copii le-ar fi făcut oricum. Dar – mai des decât te-ai aștepta – poveștile aveau același lucru în comun. COVID, statul acasă, problemele date de izolarea socială.
Putea România să facă față mai bine în 2020? Putea. Va putea România să facă față mai bine data viitoare când ceva asemănător s-ar întâmpla? Nu, dacă nu învățăm din greșeli.
”Prea puține emoții au fost despre voi”
Și pare că nu învățăm mare lucru.
Dacă ar fi trebuit să ținem ceva mai bine minte e că, înainte să arunci o întreagă generație într-o formă oarecare de restricție, ar trebui să ai motive al naibii de bune. Și, când vii după ani de pandemie, și fracturile de educație prin care au trecut toți copiii, ar trebui să fii atent, empatic și să ocrotești puștii care oricum au avut de suferit. Adică pe voi.
În gâlceava stârnită atât profii, cât și guvernul, și-au aruncat de la unii la alții diverse vorbe. Cearta e pe bani. Și pare o ceartă serioasă. Dar e o ceartă a adulților în care adulții trebuie să stea la masă.
Și să nu ia copii prizonieri. Adică suntem buni să îi învățăm pe părinți să nu-și amestece pruncii în certuri conjugale, dar n-avem probleme să-i aruncăm sub tanc dacă se ceartă ”dascălii” cu ”autoritățile”. Nu știu alții cum sunt, dar noi îi spunem chestiei ăsteia ”disonanță cognitivă”. Ce e surprinzător e că, în ultimele săptămâni, lumea s-a lăsat cuprinsă de emoții.
Prea puține emoții au fost despre voi.
Care aveți părinți care să vă ridice moralul, probabil c-au făcut asta în ultima vreme. Care aveți resurse de-a vă continua studiul, oricum v-ați continuat meditațiile. Dar sunt sigur că, pentru mulți copii, această ultimă lună a fost de maxim rahat. Nu e ca și cum voi sunteți de vină că oamenii care v-au predat materii nu sunt plătiți corect. Și nu e ca și cum voi ați decis cine e ministrul educației, cine e premierul, care-s socotelile financiare și ce, și cum, se poate face să fie oamenii mulțumiți.
Generația voastră e deja mai încercată. Și are, încă, de trecut prin încercări.
Sunt câteva lucruri care au să vă ajute. Prietenii de lângă voi. Sunt o forță teribilă. Entuziasmul vostru, capacitatea asta fantastică de vârstă de-a vă alătura unei cauze. Relațiile umane, profunde pe care le aveți unii cu ceilalți.
Speranța. Oricât v-ar fi de greu, rămâneți curioși. Și sperați la ziua de mâine. Am să vă spun un secret. După toată bălăcăreala asta publică din care s-ar putea că n-a câștigat nimeni mai nimic, toată lumea rămâne stânjenită. Asta nu înseamnă că toată lumea va trece bac-ul, sau că toată lumea ia evaluarea națională și intră la liceul dorit. Dar asta înseamnă că, oricât sună de ironic, au să facă examenele ...adecvat situației.
Pentru că dacă mai iese scandal și la subiectele naționale, nu-i așa că va fi o vară frumoasă?
Printre voi se află deja doctorii de mâine. Avocații de mâine. Inginerii de mâine. Contabili, polițiști, geodezi, arhitecți...Voi sunteți viitorul. Mai rămâne doar să aveți unul dacă veți rezista tentației de-a deveni prea repede, prea mult, prea cinici.
Capul sus, copii. Ați muncit unii 8, alții 12 ani, cât să ajungeți aici. Lupta voastră nu e nici cu sistemul, nici cu profesorii, nici cu guvernul. Lupta voastră e doar cu voi, ca în ziua în care veți da examenele să arătați cât de bine vă descurcați. E doar un moment în timp. Unul important. Dar un simplu moment, în cele din urmă.
Pe care eu îmi doresc să-l trăiți la adevărata lui însemnătate. Pentru că e un moment special, în felul lui. O zi, între atâtea altele, când va trebui să fiți cât știți voi de buni la câteva materii. O probă, până la urmă, de caracter și de performanță.
Și veți da tot ce aveți voi mai bun.
Conștienți că, dacă adulții făceau fix același lucru, de-o parte și de alta a educației voastre, astăzi nici nu era scandal public, și nici nu se juca nimeni cu examenele voastre.
Iar asta noi numim, în psihologie, ironie amară.
Se încarcă comentariile...
