Industria IT a creat "familia cu trei părinţi": copiii stau mai mult în faţa ecranelor decât la şcoală
0
Din primii şapte ani de viaţă, un copil petrece în medie aproape un an întreg în faţa ecranelor. Specialiştii britanici avertizează că utilizarea excesivă a consolelor, a tabletelor, a smartphone-urilor şi a laptopurilor, dar şi TV-ul pot cauza problemele de sănătate (obezitate, boli cardiovasculare şi diabet zaharat), dar şi de atenţie, la şcoală.
Până la vârsta de şapte ani, copiii din generaţiile actuale vor fi petrecut aproape un an întreg în faţa ecranelor. În medie, un copil de zece ani are cel puţin cinci tipuri de ecrane disponibile acasă şi petrec mult mai mult timp în faţa televizorului decât la şcoală, susţin specialiştii britanici, într-un articol din The Telegraph.
Utilizarea excesivă a consolelor, a tabletelor, a smartphone-urilor şi a laptopurilor este legată de problemele de obezitate şi a crescut riscul bolilor cardiovasculare şi a diabetului zaharat de tip 2, a avertizat doctorul britanic Aric Sigman, specialist în sănătatea copilului.
Mai mult, ar putea da naştere problemelor de atenţie, de percepţie şi a altor dificultăţi psihologice. Durata de timp petrecută în faţa unui ecran ar putea, de asemenea, să afecteze în mod negativ relaţiile sociale ale copiilor.
Tableta, un fel de ”bonă” pentru copil
Doctorul Sigman a explicat că mulţi părinţi folosesc dispozitivele electronice ”ca bonă“ pentru copiii lor.
”Timpul petrecut de copii în faţa ecranelor pare să fi creat familia cu trei părinţi“, a adăugat medicul. El a sugerat ca prima expunere a copiilor în faţa ecranelor să fie amânată cel puţin până la vârsta de trei ani.
Copiilor cu vârsta cuprinsă între trei şi şapte ani ar trebui să li se permită doar o jumătate de oră pe zi în faţa acestor dispozitive electronice, celor cu vârsta cuprinsă între 7 şi 12 ani – o oră, celor între 12 şi 15 ani – o oră jumătate, iar copiilor mai mari de 16 ani – două ore, recomandă doctorul Sigman.
Copiii trebuie să petreacă mai puţin timp în faţa ecranelor
”Reducerea totală a timpului petrecut de copii în faţa ecranelor sau amânarea vârstei de la care să li se permită acest lucru ar putea oferi avantaje semnificative sănătăţii şi bunăstării lor. În timp ce există tot mai multe întrebări cu privire la relaţia exactă dintre ecrane şi efectele negative, sfaturile rămân aceleaşi – reducerea expunerii copiilor la astfel de aparate electronice“, a adăugat specialistul în sănătatea copilului.
Iar riscurile asupra sănătăţii se întind mai departe de cele două ore pe care copilul le petrece în faţa unui televizor, deşi media de expunere este de trei ori mai mare.
”Instituţiile medicale europene ar trebui să analizeze acest comportament separat de sedentarism şi să ofere consiliere cu privire la numărul de ore pe care copiii mici ar trebui să le petreacă în faţa ecranelor şi vârsta de la care să înceapă“, a subliniat doctorul Sigman.