Directorii școlilor cu mai puțin de cinci clase vor preda cu normă întreagă. Excepția prin care pot apela la plata cu ora
0Guvernul a schimbat regulile pentru directorii unităților de învățământ din mediul rural: aceștia nu vor mai fi degrevați de ore, ci vor face integral 20 de ore pe săptămână la catedră.

Guvernul a aprobat joi, 28 august, normele metodologice care stabilesc degrevarea de normă didactică pentru cadrele didactice cu funcții de conducere, începând cu luna septembrie.
Măsura aduce o schimbare majoră pentru directorii școlilor mici, acolo unde există mai puțin de cinci clase. Aceștia vor preda întreaga normă didactică, echivalentul a 80 de ore pe lună.
Hotărârea face referință la toate unitățile de învățământ preuniversitar, dar impactul cel mai mare se va resimți în mediul rural, în școlile care funcționează cu efective reduse de elevi. În aceste comunități, școlile nu vor fi comasate, însă directorii vor trebui să își împartă timpul între responsabilitățile administrative și activitatea de predare.
Potrivit actului normativ, directorii și directorii adjuncți, inspectorii școlari și conducerea centrelor județene de resurse și asistență educațională au obligația de a susține un anumit număr de ore la clasă. În cazul directorilor din școlile cu mai puțin de cinci formațiuni de studiu, prevederea este explicită:
„Directorii unităților de învățământ preuniversitar de stat care funcționează cu un număr de formațiuni de studiu mai mic decât 5 efectuează integral norma didactică de predare.”
Norma didactică pentru acest caz este de 20 de ore pe săptămână, conform Legii 141/2025, care modifică Legea educației preuniversitare nr. 198/2023.
Schimbările pentru directorii adjuncți și inspectorii școlari
Hotărârea se aplică directorilor și directorilor adjuncți din unitățile de învățământ preuniversitar de stat, dar și personalului cu funcții de conducere din inspectoratele școlare și centrele județene de resurse și asistență educațională, astfel:
Directorii adjuncți: 12 ore de predare pe săptămână.
Directorii unităților de educație extrașcolară și CJRAE: 14 ore/săptămână.
Inspectorii școlari: 10 ore/săptămână.
Totodată, legea interzice cumularea unor ore suplimentare plătite prin plata cu ora pentru personalul cu funcții de conducere, cu excepția școlilor din zone izolate sau dezavantajate, unde este permisă derogarea cu aprobarea consiliului de administrație al inspectoratului școlar.
Impactul pentru școlile rurale
Măsura are în vedere, în mod special, școlile din sate și comune izolate, unde nu există alte unități de învățământ și nici posibilitatea de a asigura transportul elevilor. În aceste situații, clasele vor continua să funcționeze în regim simultan, conform articolului 23, alineatul 11 din Legea 198/2023, în formă modificată:
„În unitățile administrativ-teritoriale izolate geografic sau lingvistic ori în unitățile administrativ-teritoriale în care efectivele de elevi corespunzătoare unui anumit nivel de clasă din învățământul primar sau gimnazial sunt mai mici decât efectivele minime prevăzute de lege și nu există posibilitatea asigurării transportului școlar, se organizează clase în regim simultan, în conformitate cu prevederile metodologiei aprobate prin ordin al ministrului educației și cercetării”.