Bacalaureat 2025. Două zile până la probele scrise. Cum continuă cursurile pentru elevii care nu au încheiat anul școlar

0
0
Publicat:

Peste două zile încep probele scrise ale Bacalaureatului 2025, organizat în acest an înainte ca anul școlar să se încheie pentru elevii claselor din ciclul primar, gimnazial și liceal (cu excepția anului terminal de liceu). Probele orale au fost susținute încă din iarnă.

La IȘJ Olt s-a stabilit componența comisiilor de examen, prin tragere la sorți FOTO: Alina Mitran
La IȘJ Olt s-a stabilit componența comisiilor de examen, prin tragere la sorți FOTO: Alina Mitran

Absolvenții de liceu au avut timp să se înscrie până în 6 iunie 2025 pentru susținerea probelor scrise ale Bacalaureatului 2025. Examenul începe mai devreme decât în anii trecuți, înainte chiar ca elevii de la clasa pregătitoare și până la clasa a XI-a să încheie cursurile anului școlar 2024-2025.

Calendarul examenului de bacalaureat a înregistrat o premieră în acest an, probele orale fiind susținute de către candidați încă din timpul anului școlar. Proba A – Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română s-a susținut în perioada 27-29 ianuarie 2025; proba B - Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă, în 29-31 ianuarie 2025; proba C - Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – 3-5 februarie 2025; proba D – Evaluarea competențelor digitale, 5-7 februarie 2025.

În unitățile școlare în care se organizează centre de examen cursurile pentru elevii care nu au încheiat anul școlar se derulează față în față doar dacă există posibilitatea organizării acestora în alte corpuri de clădire decât cel în care se desfășoară examenul, în caz contrar se susțin în sistem online, decizia fiind a Consiliului de Administrație al școlii. Școlile au de rezolvat și problema suplinirii la clasă a profesorilor care au fost selectați pentru a face parte din comisiile de Bacalaureat, fiind vorba de sute de profesori implicați în examen, la nivelul fiecărui județ.

În județul Olt sunt organizate nouă centre de examen și un centru de evaluare. Sunt cinci centre de examen în municipiul Slatina, două la Caracal, unul la Balș și două în orașul Corabia.

Candidații din liceele cu număr mic de clase au fost arondați către centrele cele mai apropiate, desemnate an de an centre de examen și care au logistica necesară astfel încât examenul să se desfășoare conform metodologiei în vigoare, a precizat inspectorul șef al Inspectoratului Școlar Județean Olt și președintele comisiei județene de examen, Adrian Bărbulete. Vineri, 6 iunie, la sediul IȘJ Olt a avut loc extragerea numelor președinților, vicepreședinților și membrilor comisiilor de examen din județ.

Ce probe scrise au de susținut candidații

Probele scrise ale Bacalaureatului 2025 se susțin în perioada 10-16 iunie 2025. Prima probă se susține marți, 10 iunie, și este cea la limba şi literatura română – probă comună pentru elevii de la toate filierele, profilurile şi specializările.

În 11 iunie are loc proba obligatorie a profilului, care este Matematică – pentru profilul real din filiera teoretică, pentru toate profilurile din filiera tehnologică şi pentru profilul militar şi profilul pedagogic - specializarea învăţători-educatoare, din filiera vocaţională, respectiv Istoria - pentru profilul umanist din filiera teoretică şi pentru toate profilurile şi specializările din filiera vocaţională (cu excepția celor menționate anterior).

În 13 iunie elevii vor susține proba la alegere a profilului/specializării. Elevii de la profilul real din filiera teoretică, profilul tehnic şi profilul resurse naturale şi protecţia mediului din filiera tehnologică şi profilul militar din filiera vocaţională au de ales între fizică, chimie, biologie sau informatică. Absolvenții de la profilul umanist din filiera teoretică, profilul servicii din filiera tehnologică şi toate profilurile şi specializările din filiera vocaţională, cu excepţia celui anterior menționat, au de ales între geografie, filosofie, logică şi argumentare, economie, psihologie şi, după caz, sociologie.

Ultima probă, pe care o susțin doar candidații aparținând minorităților naționale, este proba scrisă la limba și literatura maternă, care se susține în 16 iunie.

image

Conform metodologiei după care se organizează în acest an examenul, pentru candidaţii proveniţi din promoţiile anterioare se face asimilarea specializării absolvite cu una dintre specializările/calificările profesionale în vigoare pentru promoţia curentă.

Supraveghere audio-video și verificare prin sondaj a înregistrărilor

Candidații sunt deja obișnuiți, de la simulările organizate în acest an, cu condițiile în care vor susține examenul. Ca și în anii trecuți, sălile sunt dotate cu sisteme de înregistrare audio-video. Comisiile din centrul de examen și comisia județeană pot verifica prin sondaj înregistrările audio-video din sălile de examen, după încheierea probei scrise. În cazul în care la verificarea prin sondaj se constată nereguli, fraude, tentative de fraudă sau în cazul în care există sesizări privitoare la nereguli, fraude, tentative de fraude, verificarea se face pentru înregistrările din toate sălile de examen din centrul respectiv.

Cadrele didactice care fac parte din comisiile din centrele de examen, inclusiv persoanele de contact/informaticienii, sunt selectate din alte unități de învățământ decât cele din care provin candidații arondați centrelor. Cadrele didactice nominalizate ca profesori evaluatori sunt selectate, de regulă, din rândul cadrelor didactice care fac parte din Corpul de profesori evaluatori pentru examenele și concursurile naționale, conform metodologiei.

Cât „costă” frauda sau tentativa de fraudă

Lucrările elevilor vor fi scanate în prezența acestora. De menționat că elevii nu pot părăsi sala de examen cu foaia cu subiectele decât dacă timpul alocat rezolvării subiectelor a expirat.

De asemenea, nu le este permisă pătrunderea în sala de examen cu ghiozdane, rucsacuri, sacoșe, poșete și altele asemenea, candidații având obligația de a lăsa obiectele menționate în sala de depozitare a obiectelor personale stabilită de comisia de bacalaureat în acest scop. Candidații care refuză depozitarea obiectelor menționate în sala stabilită de comisia de bacalaureat în acest scop nu sunt primiți în examen.

Se interzice candidaților la examenul național de bacalaureat să aibă, în sălile de examen, asupra lor, în obiectele de îmbrăcăminte sau încălțăminte, în penare și în alte obiecte de depozitare personale sau în băncile în care sunt așezați în sălile de examen, orice fel de lucrări: manuale, cărți, dicționare, culegeri, formulare, memoratoare, notițe, însemnări, rezumate, ciorne sau lucrări ale altor candidați etc., care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor.

Se interzice candidaților să aibă, în sălile de examen, asupra lor, în obiectele de îmbrăcăminte sau încălțăminte, în penare și în alte obiecte de depozitare personale sau în băncile în care sunt așezați în sălile de examen, telefoane mobile, căști audio, dispozitive tip IoT, precum și orice alte mijloace electronice de calcul sau de comunicare/care permit conectarea la internet/la rețele de socializare, ce ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, pentru efectuarea calculelor, pentru comunicarea cu alți candidați/asistenți din centrul/centrele de examen sau cu exteriorul.

Se interzice candidaților la examenul național de bacalaureat să comunice între ei sau cu exteriorul, să copieze, să transmită materiale care permit copiatul sau să schimbe între ei foi din lucrare, ciorne, notițe sau alte materiale care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor.

Candidații care încalcă regulile menționate sunt eliminați din examen, indiferent dacă materialele/obiectele interzise au fost folosite sau nu, dacă au fost introduse de aceștia sau de alți candidați, de către cadrele didactice din comisie sau de alte persoane și indiferent dacă ei au primit sau au transmis materialele interzise.

Încălcarea regulilor menționate va fi considerată tentativă de fraudă, iar candidații respectivi nu mai pot participa la probele următoare și sunt declarați „eliminați din examen”, fără posibilitatea recunoașterii, în sesiunile următoare, a notelor la probele promovate anterior eliminării, inclusiv a probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale.

Acești candidați nu mai au dreptul de a participa la următoarele două sesiuni ale examenului național de bacalaureat. Calculul celor două sesiuni la care candidații „eliminați din examen” nu mai au dreptul de a participa se face fără luarea în considerare a sesiunii speciale a examenului național de bacalaureat.

Din comisia de examen nu pot face parte profesori din școală FOTO: A.Mitran
Din comisia de examen nu pot face parte profesori din școală FOTO: A.Mitran

În situații obiective, neimputabile candidatului, în care se decide anularea/rescrierea lucrării în centrul de examen, timpul destinat redactării lucrării scrise se poate prelungi, cu cel mult 1 oră, conform unei proceduri elaborate de către Comisia Națională de Bacalaureat.

Candidații care doresc să predea lucrările înainte de expirarea timpului maxim pot părăsi sala de examen fără a primi subiectele. Candidații primesc subiectele numai dacă părăsesc sala de examen după expirarea timpului maxim destinat desfășurării probelor scrise”, mai prevede metodologia.

Educație

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite