Trump promite să accepte rezultatele alegerilor de la jumătatea mandatului, dar pune o condiție
Preşedintele Donald Trump a declarat marţi că va respecta rezultatul alegerilor de la jumătatea mandatului, dacă acestea vor fi „corecte”, relatează CNN.

„Da, le voi respecta, dacă vor fi alegeri corecte”, le-a spus Trump reporterilor când a fost întrebat insistent dacă va accepta rezultatele „indiferent ce se va întâmpla”.
Preşedintele a atacat în repetate rânduri integritatea procesului electoral şi a folosit guvernul federal pentru a încerca să exercite un control mai mare asupra modului în care statele îşi supervizează alegerile, scrie News.
Săptămâna trecută, preşedintele a declarat că a ordonat Departamentului Justiţiei să depună preventiv o acţiune în justiţie prin care să conteste certificarea rezultatului alegerilor pentru Senat în Alaska, în cazul în care candidatul republican în funcţie va pierde.
Trump a subliniat marţi că, fie şi în cazul în care democraţii vor câştiga controlul asupra Camerei Reprezentanţilor săptămâna viitoare, el are în continuare puterea de a exercita dreptul de veto asupra legislaţiei.
„Uitaţi, am un drept de veto puternic. Sper că nu va fi cazul, dar dacă va fi, acest lucru s-a întâmplat şi înainte cu mulţi preşedinţi. Ai un drept de veto puternic şi ajungi să închei înţelegeri”, a spus el.
Președintele american Donald Trump a promis o recompensă de un milion de dolari pentru informații despre fraude la alegerile din SUA, scrie Financial Times. Anunțul a venit cu câteva zile înainte de alegerile intermediare, care vor decide controlul asupra Congresului.
„Oricine raportează fraude la alegerile trecute sau la viitoarele alegeri intermediare din 2026 va primi 1.000.000 de dolari după arestarea și condamnarea vinovaților”, a scris Trump pe platforma sa, Truth Social.
Alegerile intermediare au loc pe 3 noiembrie și pot schimba echilibrul de putere de la Washington. Dacă republicanii pierd controlul asupra Camerei Reprezentanților și Senatului, Trump ar întâmpina dificultăți mai mari în a-și pune în practică programul politic.




















































